HomeActualitate

Prognoza meteo: Va ploua toată săptămîna

În această săptămînă, vremea va fi instabilă. Agenţia Naţională de Meteorologie avertizează că instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin furtuni însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vîntului pe tot cuprinsul țării.

 

Administrația Națională de Meteorologie avertizează că instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta temporar prin averse, descărcari electrice și intensificări de scurtă durată ale vîntului în toate regiunile țării. Îndeosebi în sud-vestul, sudul și estul teritoriului, precum și în zonele de deal și de munte, cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp si izolat 30 l/mp.

Avertizarea este valabilă pînă joi la ora 09.00.

 

Marţi, 17 aprilie

Vremea se va menţine la fel de umedă, însă temperaturile vor fi mai scăzute, maxima termică fiind de 20 de grade. Va ploua pe tot întinsul ţării. Vîntul va sufla slab ș moderat, cu intensificări îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și la munte. Temperaturile maxime, în ușoară scădere față de intervalul precedent, vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 si 12 grade.

 

Miercuri, 18 aprilie

În Vestul ţării vremea va fi stabilă, putînd apărea izolat precipitaţii. Va ploua, însă, în restul ţării, iar pe alocuri se vor produce şi furtuni însoţite de descărcări electrice. Vremea se va răci ușor. Vîntul va sufla slab și moderat cu intensificări îndeosebi în regiunile estice, sud-estice și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 si 19 grade, iar cele minime între 2 si 10 grade.

 

Hidrologii au institutit avertizare de Cod galben de inundații, începînd de duminică seara pînă luni la ora 10.00, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) anunțînd creșterea cotelor de atenție pe rîurile Timiș, Bîrzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Prahova, Buzău. Specialiștii și-au motivat măsura prin faptul că în ultimele 24 ore în jumătatea de Sud și Est a țării a plouat torențial, astfel că în anumite zone s-a ajuns la 15-25 de litri pe metru pătrat, iar în altele la 40-50 de litri pe metru pătrat.

Comentarii

WORDPRESS: 0