Începînd de vineri, temperaturile vor scădea cu 10-12 grade în toată ţara. În Maramureş şi zonele de munte sînt anunţate ninsori slabe.
Miercuri, 24 octombrie
Valorile termice vor marca o scãdere uşoarã faţã de ziua precedentã, astfel cã temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 – 12 grade în nordul Moldovei şi 20 – 22 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi variabil cu înnorãri în regiunile extracarpatice şi la munte unde pe arii restrînse vor fi ploi slabe sau burniţã. Vîntul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 1 şi 11 grade, uşor mai coborîte în depresiuni. Izolat, în zonele joase din vest şi centru, noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţã.
Presiunea atmosferica va fi în scãdere.
Joi, 25 octombrie
Cerul va fi variabil, cu înnorãri în regiunile nordice unde pe arii restrînse va ploua slab. Vîntul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade, uşor mai coborîte în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral. În zonele joase vor mai fi condiţii de ceaţã.
Presiunea atmosferica va continua sã scadã.
Vineri, 26 octombrie
Cerul va prezenta înnorãri temporare în jumãtatea nordicã a teritoriului, unde pe arii restrînse vor cãdea precipitaţii slabe. Vîntul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona montanã. Temperatura aerului va marca o creştere uşoarã faţã de intervalul precedent, astfel cã maximele vor fi de la 13 …15 grade în nord pînã la 25 de grade în Lunca Dunãrii şi minimele între 2 şi 12 grade, uşor mai coborîte în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol