Profesori hărţuiţi în prima zi de şcoală

În prima zi de şcoală, primarul Leoreanu a fost agăţat de eleve pe holul şcolii, profesoara Mihaela Tanovici a fost dată afară din corpul B de la „Roman-Vodă”, iar profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu era să mănânce bătaie de la elevi.

Ziua de 15 septembrie are, pentru oricine, o semnificaţie aparte. Indiferent de vârstă, de undeva, dintr-un colţ al inimii, în această zi revine la suprafaţă „bobocul” agăţat strâns de mâna mamei şi covârşit de noutatea evenimentului. Prima zi de şcoală nu-i uşoară pentru nimeni, indiferent de care parte a catedrei se află. Serioşi, părând că ţin foarte bine situaţia în mână, dascălii au avut şi ei pietrele lor de încercare, nu doar ca elevi. Prima zi de şcoală ca profesor poate fi, uneori, mult mai grea ca prima zi de şcoală a elevilor, iar întâmplările care au marcat „botezul” la catedră, povestite după ani de zile, păstrează un farmec aparte. Vă prezentăm mai jos amintirile unor cunoscuţi dascăli ai Romanului, pentru care trecerea de cealaltă parte a catedrei nu a fost nici pe departe una lină. 

Primarul Romanului, „agăţat” de eleve

Primarul municipiului Roman, profesorul de matematică Laurenţiu Dan Leoreanu, şi-a făcut debutul la catedră ca profesor de gimnaziu, la Școala Trifeşti. A predat acolo matematica un an, după care s-a transferat la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, cunoscut atunci ca Liceul nr. 5. Dacă anul petrecut la gimnaziu a fost unul „fără istorie”, de debutul ca profesor de liceu primarul Leoreanu nu are cum să nu-şi amintească. „Eram în primele zile, nu mă ştiau elevii din şcoală, nu eram cu mult mai mare de vârsta lor. Câteva fete de liceu m-au văzut pe hol şi, neştiind că sunt profesor, «m-au agăţat» şi m-au invitat în oraş la o cafea, la terasa de la hotel. Le-a trecut de cafea când le-am spus că ne întâlnim, dar nu la o cafea în oraş, ci la ora de matematică la şcoală”, îşi aminteşte, amuzat, primarul Leoreanu.

Nici profesoara de istorie Mihaela Tanovici, actualul director al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, nu a avut o viaţă uşoară în prima zi a carierei, fiind dată afară din şcoală de unul dintre oamenii de serviciu. „S-a întâmplat în corpul B de la «Roman-Vodă». Unul dintre oamenii se serviciu m-a confundat cu o elevă şi m-a dat afară, spunându-mi că elevii nu au ce căuta pe uşa aia, că e doar pentru profesori. Eu am păstrat mult timp în suflet starea de «elevă», am fost mereu foarte apropiată de elevii mei „, povesteşte directorul de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”.

Și Gabriela Dascălu, directorul Colegiului Tehnic „Petru Poni”, a fost confundată cu o elevă în prima zi de şcoală. A debutat la Liceul Industrial nr. 1 şi a primit ore la clasele de seral. „La începutul anului, dura o scurtă perioadă până primeam cataloage, aşa că m-am dus în clasă doar cu poşeta. Elevii mei stăteau pe hol, înainte de a începe ora, mai mult băieţi şi toţi mai mari ca vârstă decât mine. Când am apărut pe hol, unul dintre ei mi-a zis: «Hei, puiuţ, tu în ce clasă eşti?». Mi-am păstrat cumpătul şi am spus, cât am putut de serioasă: «Treceţi, vă rog, în clasă! Cu mine faceţi fizica». Atunci, stăteam şi în căminul liceului, aproape cot la cot cu elevii”, îşi aminteşte profesoara Gabriela Dascălu.

Nici celebrul profesor pensionar romaşcan Gheorghe A.M. Ciobanu nu a scăpat de „botez”. În prima zi de şcoală ca profesor a fost făcut „primar”. Titulatura nu avea, însă, nicio legătură cu administraţia publică.

„«A fi făcut primar» însemna a încasa una zdravănă peste spate, era botezul pentru cei nou intraţi în şcoală. N-am luat bătaie de la elevi, unul dintre ei şi-a amintit în ultimul moment că mă văzuse la cancelarie cu profesorii”, povesteşte profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu.

„Mamiţa” unei clase de la Școala de maiştri

Inspectorul şcolar general adjunct Gabriela Banu şi-a început cariera la catedră la Roman, la liceul care astăzi se numeşte Colegiul Tehnic „Danubiana”. Elevii erau departe de tiparul clasic, pentru că primele ore le-a avut la Școala de maiştri. „Eu eram proaspătă absolventă de facultate, ingineră stagiară, şi am fost repartizată să predau la şcoala de maiştri. Era o clasă de bărbaţi, adunaţi din toată ţara, toţi de peste 40 de ani, doxă de meserie – pentru că nu ajungea atunci oricine să fie maistru -, trimişi de fabricile lor la specializare. Eu trebuia să-i învăţ mai mult decât ştiau ei. Le eram şi dirigintă, am aflat, apoi, că îmi spuneau «mamiţa». La banchetul de absolvire, au venit cu soţiile şi m-au prezentat: «Ea e mamiţa noastră». Probabil că povesteau despre mine acasă, dar nu cred că vreuna dintre doamne îşi imagina că «mamiţa» soţilor lor, care îi mai învoia sâmbăta să vină acasă, era o fetişcană de nici 30 de ani. A fost o experienţă deosebită pentru mine să predau la şcoala de maiştri şi mi-am zis că, dacă m-am descurcat cu adulţii, o să mă descurc şi cu copiii. Am încercat întotdeauna să fiu prietena elevilor. La vârsta adolescenţei, cei mai mulţi caută prietenii în afara familiei, părinţii sunt consideraţi depăşiţi. Am încercat să le ofer acele sfaturi pe care le-ar fi refuzat dacă veneau de la părinţi şi am fost foarte fericită când elevii din clasele mele «se cunoşteau» printre ceilalţi elevi din şcoală. Să te recunoască şi să te salute foşti elevi pe stradă, după mulţi ani de când le-ai fost profesoară, să vină să-ţi mulţumească, e o mare mulţumire sufletească pentru un profesor, care compensează alte multe neajunsuri din sistem”, a spus inspectorul şcolar general adjunct Gabriela Banu.