Preoţii Protopopiatului Roman, împreună cu tinerii elevi din şcolile romaşcane şi numeroşi credincioşi, au participat duminică, 24 aprilie, la cea de-a patra ediţie a procesiunii din Duminica Floriilor oragnizate la Roman, în curtea catedralei arhiepiscopale „Sfânta Parascheva”.
După oficierea Deniei, preoţii şi credincioşii prezenţi, cu palmete şi flori în mâini, s-au deplasat în procesiune până la scena special amenajată în proximitatea catedralei „Sfânta Parascheva”. IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a rostit rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor şi a binecuvântat crenguţele de salcie, palmetele şi florile ţinute în mâini de credincioşii prezenţi.
Părintele Dragoş Munteanu, protopop de Roman, a subliniat importanţa sărbătorii Floriilor pentru creştinii de astăzi şi rolul procesiunii organizate la Roman cu această ocazie. Cu acest prilej, inspectorul şcolar Ghiniţă Maria a vorbit despre proiectul educaţional „Arborele iubirii”, organizat în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tinerilor creştini ortodocşi, rod al unui parteneriat între Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Inspectoratul Școlar Neamţ şi găzduit în perioada Săptămânii Pătimirilor de către Centrul eparhial Roman. Astfel, în fiecare zi a acestei săptămâni, elevi de la şcolile romaşcane vor veni la Centrul eparhial şi vor aşeza pe ramurile Arborelui Iubirii lucrările lor artistice inspirate din tematica sărbătorilor pascale, urmând ca, la finalul proiectului, acestea să se constituie într-un portofoliu care să vorbească despre rodul imaginaţiei tinerilor şi al efortului lor de a sărbători Învierea Domnului.
„La final, IPS Ioachim a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile simbolice ale acestui proiect educaţional-religios care ne trimite cu mintea la Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului din Grădina Raiului, efortul elevilor fiind o încercare peste timp de a împodobi cu inocenţa şi curăţenia inimii lor ramurile pomului ascultării. Seara s-a încheiat în acordurile cântărilor inspirate din rânduiala Deniilor şi cu îndemnul ierarhului adresat credincioşilor de a medita, în perioada Săptămânii Pătimirilor, la asumarea crucii personale şi la importanţa Învierii Domnului pentru om”, a afirmat preotul Valentin Băltoi, consilier cultural al Eparhiei Romanului și Bacăului.
















Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol