Prima paginăEconomie

Problemele din industria lemnului, pe masa Camerei de Comerț şi Industrie Neamț

Dimensiune text

În urma dezbaterilor pe problematica firmelor din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, pe masa reprezentanţilor Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ a ajuns inclusiv problema tăierilor ilegale de material lemnos.

Conform unui comunicat de presă emis de Camera de Comerţ, pe 12 februarie, reprezentanţi ai 29 de firme din domeniul exploatării şi prelucrării lemnului au dezbătut aspecte privind valorificarea superioară a lemnului prin procesare cu valoare adăugată în ţară sau accesul corect la această resursă naturală.

În urma dezbaterilor, s-au găsit şi problemele acestui sector, cum ar fi exportul prin firme străine către ţări din Asia de cantităţi imense de material lemnos, sumar prelucrat; existenţa unor interese externe mari pentru lemnul românesc; exportul de cantităţi mari de lemn sub formă de cherestea la preţuri inexplicabil de mici, ceea ce duce la o explicaţie posibilă şi anume tăierile ilegale. Participanţii la dezbatere au precizat că este nevoie de dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic atât în domeniul exploatării, cât şi în cel al prelucrării lemnului.

Conform comunicatului emis pe adresa redacţiei Ziarului de Roman, s-au identificat şi unele soluţii:

– propunerea în noul regulament de comercializare a lemnului a unor criterii clare de acces a producătorilor interni la materia primă de lucru necesară;

– accesul la licitaţie să fie asigurat de un punctaj dat de două componente: a) 50% preţul oferit; b) coeficient de valorificare superioară şi comportament fiscal corect definit, astfel: suma tuturor taxelor şi impozitelor plătite în anul precedent împărţită la valoarea masei lemnoase solicitate. Coeficientul de valorificare superioară poate fi transferat la firmele din exploatarea forestieră sau procesare primară pe bază de contracte ferme încheiate între aceste firme şi producătorii de mobilă pe baza necesarului de consum determinat din istoricul de prelucrare anterior. În cazul achiziţiilor de material lemnos până la contravaloarea a 30.000 euro/an, să se permită achiziţia directă ca în cazul achiziţiilor publice de bunuri şi servicii (art. 19 din OUG 34/2006).

– în toate situaţiile când un operator economic din industria mobilei sau a altor elemente din lemn a achiziţionat lemn prin una din procedurile anterioare, îi este interzis exportul de cherestea chiar dacă are cantităţi aprovizionate din alte surse;

– proiecte de dezvoltare a infrastructurii rutiere forestiere pentru a accesa zonele valoroase din punct de vedere al masei lemnoase;

– includerea în consiliul de administraţie al Romsilva a câte unui reprezentant din: asociaţiile de mediu şi protecţia pădurilor, Asociaţia forestierilor din România sau Asociaţia producătorilor de mobilă;

– dezvoltarea structurilor asociative (patronate, asociaţii, fundaţii – ONG) care să aibă capacitate executivă de a organiza dezbateri, de a sintetiza problematica din sector în timp util şi de a identifica şi propune soluţii pentru decidenţii politici sau administraţia publică locală.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0