Timp de mai bine de trei săptămâni, pacienţii care obişnuiau să urmeze un tratament la secţia Oncologie a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman au fost nevoiţi să întrerupă curele de chimioterapie, din cauza lipsei medicamentelor. Situaţia a fost provocată de întârzierea fondurilor din partea Ministerului Sănătăţii pentru Programul Naţional de Oncologie. În momentul în care au venit banii, a mai durat un timp până când spitalul a organizat o licitaţie prin care au putut fi achiziţionate acele medicamente, iar unii pacienţi au rămas chiar şi două câteva săptămâni fără tratament. Medicul şef al secţiei Oncologie susţine că acest lucru nu a pus în pericol vieţile pacienţilor.
„A existat o problemă cu medicamentele la Oncologie, pentru că nu au venit fondurile la timp. După ce a fost aprobat bugetul pentru acest program al Ministerului Sănătăţii, tot nu s-au putut aduce medicamente, deoarece achiziţia trebuia făcută prin licitaţie, organizată de spital, în baza legii, conform unui necesar efectuat de medicul nostru care cunoaşte toţi pacienţii, cunoaşte patologia şi curele necesare”, a declarat medicul Cătălina Pălăncianu, managerul general al Spitalului Roman.
La finalul săptămânii trecute s-au primit unele medicamente, urmând ca, până la sfârşitul acestei săptămâni, situaţia să revină la normal.
„Situaţia problematică a durat aproximativ o lună, timp în care a trebuit organizată această licitaţie. În acest interval, unii pacienţi au primit medicamente care mai erau din lunile din urmă, unii au fost trimişi la Piatra Neamţ şi alţii au fost nevoiţi să aştepte noile medicamente. Acestor pacienţi, patologia în sine le pune în pericol viaţa, şi nu întreruperea tratamentului pentru câteva zile”, a afirmat medicul Dorina Luchian, şeful secţiei Oncologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol