Roman, Neamț
Căutare site

Primarul Valeria Dascălu s-a întors pe băncile facultății

Primarul comunei Săbăoani și-a revăzut colegii după 35 de ani de la terminarea facultății.

 

 

Clipe de emoție, bucurie, dar și tristețe a trăit, recent, primarul comunei Săbăoani, Valeria Dascălu (foto). Ea s-a numărat printre organizatorii întâlnirii de revedere a promoției 1978 a Facultății de Zootehnie din cadrul Universității „Ion Ionescu de la Brad” Iași.
Evenimentul a avut loc pe 21 iunie, fiind prezenți 60 dintre foștii colegi, dar și câțiva dintre profesorii de atunci. Valeria Dascălu mărturisește că revederea a fost cu atât mai emoționantă cu cât ultima întâlnire organizată a fost la zece ani de la absolvirea facultății, asfel că foștii colegi nu s-au mai revăzut de 25 de ani. Întâlnirea a fost un bun prilej de a depăna amintiri, dar și de a aduce un omagiu colegilor și profesorilor care au trecut la cele veșnice.

„Am fost extrem de bucuroasă să-mi revăd foștii colegi și extrem de emoționată. Din cei 140 de colegi, au participa 60. 16 dintre colegii noștri nu mai sunt în viață. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât au participat și câțiva din foștii noștri profesori, chiar dacă acum au vârste înaintate. Când am terminat facultatea, împreună cu foștii mei colegi, am compus un cântec ce avea câte o strofă pentru fiecare profesor. Acum am avut posibilitatea să-l cântăm din nou”, a povestit primarul Valeria Dascălu.

Aceasta și-a adus aminte cu plăcere și emoție de anii de facultate, de viața în căminul studențesc, dar și de restanțe.

„Pe vremuri, condițiile de cazare în cămin erau destul de modeste. Mobilierul era degradat, stăteam câte șase în cameră. Acum, căminele s-au modernizat. În toți anii de facultate, am avut o singură restanță. Ea a fost la Fiziologie, unde preda un profesor mai dur, care, acum, nu mai este printre noi. Pentru că era dur, în anul acela am pierdut 12 colegi, care au picat materia respectivă. Eu am reușit să trec abia în reexaminări. Țin minte și acum că aveam emoții foarte mari, întrucât pe 2 septembrie era examenul, iar în ziua următoare aveam bilet către Costinești, pentru că, pe vremuri, studenții primeau bilete la mare. Materia care mi-a placut cel mai mult a fost Culturi Furajere, pentru că iubesc natura și am avut ocazia să învăț totul despre plante”, a mărturisit Valeria Dascălu.

Cursul festiv a avut loc la facultatea din Iași, iar a doua zi, foștii colegi și profesori au mers la mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași, unde au ținut un moment de reculegere în memoria colegilor și profesorilor care au decedat.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.