Așa cum am anunțat săptămâna trecută, în zilele de joi, 15 decembrie, și vineri, 16 decembrie 2016, Trenul Regal va face a șaptea călătorie regală din zilele noastre, pentru comemorarea celor 100 de ani de la refugiul Familiei Regale, al Guvernului și al Parlamentului României la Iași. Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor parcurge întocmai traseul din zilele de 5-6 decembrie 1917, când în tren se aflau Regele Ferdinand I și Regina Maria.
În ziua de joi, 15 decembrie 2016, Trenul Regal va opri la Mărășești, Adjud și Bacău, iar vineri, 16 decembrie 2016, la Roman, Pașcani și Iași. Trenul Regal va sosi în Gara din Roman la ora 11.04 și va opri pentru 10 minute. Accesul publicului și al presei este liber, iar primarul Laurențiu Leoreanu spune că a fost invitat de Casa Regală să „urce în vagoane” până la Pașcani.
„Așa cum spuneam și la 1 Decembrie, pentru doi ani, din 1916 până în 1918, capitala Regatului României a funcționat la Iași. Am primit invitația de a însoți familia regală până la Pașcani. Invitațiile sunt făcute de Casa Regală, nu știu cine sunt ceilalți care vor avea această onoare”, a precizat primarul Romanului.
A doua oprire a Trenului Regal pentru ziua de vineri va avea loc în Gara din Paşcani la ora 11.57, pentru 20 minute. Ultima oprire a trenului va fi în Gara Mare din Iaşi, la ora 13.56. Trenul Regal va putea fi vizitat la Gara Mare din Iaşi în aceeași zi, între orele 14.30 – 21, precum şi pe 17 decembrie, între orele 9 – 12. Toți cei care vor dori să întâmpine Familia Regală și să vadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol