Primăria comunei Ion Creangă a fost verificată de reprezentanţii Curţii de Conturi pentru activitatea din anul 2012. Primarul comunei Ion Creangă a contestat mai multe abateri trecute în raportul Curţii de Conturi.
Curtea de Conturi a făcut publice rapoartele realizate la unităţile administrativ-teritoriale care au fost verificate în 2013. În judeţul Neamţ au fost efectuate mai multe controale la primării şi societăţi publice. Ziarul de Roman va prezenta principalele concluzii ale experţilor Curţii de Conturi după verificările realizate. Trebuie precizat faptul că verificările din 2013 au vizat activităţi care s-au derulat în anul 2012.
Primăria comunei Ion Creangă a fost verificată de reprezentanţii Curţii de Conturi în perioada martie – aprilie 2013. Printre abaterile constatate în timpul controlului au fost inventarieri neefectuate, neexistenţa unui raport privind execuţia bugetară pe anul 2012, neconcordanţa datelor înregistrate în evidenţa analitică a plătitorilor de impozite şi taxe persoane fizice şi documentele oficiale de prezentare a situaţiei economico-financiare întocmite pe baza unei înregistrări contabile eronate.
În raportul Curţii de Conturi sunt evidenţiate lucrări de investiţii efectuate pentru un imobil care nu aparţine domeniului public sau privat al instituţiei, o eroare reprezentând contravaloarea unui material săditor din sponsorizare lipsă şi contravaloarea lucrărilor de plantat puieţi achitată fără bază legală, neînregistrarea majorării activului fix „Pădure Recea” cu contravaloarea puieţilor plantaţi şi neînregistrarea în contabilitate a valorii lizierei Izvor – Avereşti ca activ fix.
„S-a achitat constructorului, într-un cont curent deschis la o instituţie bancară, cont care nu este «la dispoziţia autorităţii contractante», o sumă reprezentând garanţie de bună execuţie. Pentru investiţia «Modernizare DC 79 din DJ 207C – Avereşti km 0 – 5», s-au constatat plăţi pentru cheltuieli de capital fără contraprestaţie, în valoare de 46.120 lei. Entitatea a realizat o cheltuială pentru care nu are bază legală pentru postul de poliţie şi care nu are aprobarea autorităţii deliberative. S-a achitat, pe parcursul anului 2012, suma de 38.346 lei reprezentând contravaloarea unor obiecte de inventar: mobilier şi aparatură birotică. Fapta a fost sancţionată de către auditorii publici externi cu amendă contravenţională de 1.000 lei”, sunt alte abateri trecute în documentul Curţii de Conturi.
Experţii de la Curtea de Conturi au mai constatat că entitatea a efectuat plăţi nelegale reprezentând transport balast, că fost achitată de către ordonatorul terţiar, pe parcursul anului 2012, suma de 8.507 lei reprezentând contravaloarea unor obiecte de inventar – mobilier şi aparatură birotică şi că s-au cumpărat materiale în valoare de 755 lei reprezentând piese utilaje şi contravaloare montaj pentru Școala cu clasele I – VIII Ion Creangă, fără ca şcoala să deţină în patrimoniu mijloace de transport.
Primarul comunei Ion Creangă a contestat mai multe abateri trecute în raportul Curţii de Conturi. „Unele contestaţii ne-au fost admise de Curtea de Conturi, iar cu altele am ajuns în instanţă şi sunt procese pe rolul Judecătoriei Roman. Ni s-a imputat că am pus gratii la uşă şi la geamurile de la sediul Poliţiei, că am plantat puieţi cu un preţ prea mare – dar au fost documente completate eronat – şi că am plătit balastul în mod ilegal, fiindcă nu l-am cântărit, doar am plătit câte maşini ne-au adus, pe bază de aviz, aşa cum procedează toată lumea. Chiar şi faptul că am dat cu var blocul din mijlocul comunei ne-a fost imputat”, a afirmat primarul Petrică Prichici.
Edilul comunei a adăugat că nu va fi pe deplin bucuros, chiar dacă va câştiga în instanţă împotriva Curţii de Conturi, fiindcă statul va pierde oricum nişte bani, iar timpul pierdut nu se poate recupera.
Comentarii