HomeActualitateNeamt

Primăriile au primit bani de la Consiliul Judeţean

Sumele defalcate din TVA şi sumele defalcate din impozitul pe venit au fost împărţite primăriilor din judeţ. Municipiul Roman a primit peste 1.800.000 lei, iar primăriile din mediul rural au primit sume cuprinse între câteva zeci de mii şi câteva sute mii de lei.

Consilierii judeţeni au aprobat, joi, 31 ianuarie, bugetul pentru administraţiile locale, aferent anului 2014. Proiectul de hotărâre privind repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru anul 2014, precum şi estimările pentru anii 2015-2017, au trecut cu 26 de voturi pentru şi cu patru voturi împotrivă. Cei care au votat împotrivă au fost consilierii PNL, care au explicat atitudinea lor prin faptul că repartizarea sumelor s-a făcut incorect, fără a ţine cont şi de nevoile unor primării conduse de primari PNL.

Primăriile au primit sume defalcate din TVA pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală şi au primit cote defalcate din impozitul pe venit. Primăriile rurale au primit, în plus, sume defalcate din TVA pentru drumurile comunale (n.red. – aceasta va fi ordinea sumelor trecute în dreptul fiecărei primării, în interiorul parantezelor: sume defalcate din TVA, sume defalcate din impozitul pe venit, sume defalcate din TVA pentru drumuri comunale).

Primăria Roman a primit 965.000 lei din sume defalcate din TVA, 735.000 de lei din sume defalcate din impozitul pe venit şi 140.000 lei pentru drumuri, adică 1.840.000 lei. Primăria Bahna a primit 341.000 lei (161.000 lei, 123.000 lei, 57.000 lei). Comuna Bîra a primit 258.000 lei (123.000 lei, 93.000 lei, 42.000 lei). La Boghicea s-au repartizat 292.000 lei (145.000 lei, 111.000 lei, 36.000 lei). În bugetul comunei Boteşti vor ajunge 52.000 lei (30.000 lei, 20.000 lei, 2.000 lei). La Bozieni vor ajunge 240.000 de lei (123.000 lei, 95.000 lei, 22.000 lei). Comuna Cordun primeşte 103.000 lei (42.000 lei, 33.000 lei, 28.000 lei). Primăria Doljeşti primeşte 400.000 lei (198.000 lei, 152.000 lei, 50.000 lei). La Dulceşti vor ajunge 330.000 lei (140.000 lei, 110.000 lei, 80.000 lei). Pentru Făurei s-au alocat 113.000 lei (42.000 lei, 33.000 lei, 38.000 lei ). La Primăria Gâdinţi vor ajunge 284.000 lei (141.000 lei, 109.000 lei, 34.000 lei). În bugetul comunei Gherăeşti vor ajunge 179.000 lei (85.000 lei, 65.000 lei, 29.000 lei). Pentru comuna Horia s-au aprobat 233.000 lei (113.000 lei, 87.000 lei, 33.000 lei). La Icuşeşti vor ajunge 498.000 lei (254.000 lei, 194.000 lei, 50.000 lei). Pentru comuna Ion Creangă, consilierii au aprobat alocarea a 295.000 lei (142.000 lei, 108.000 lei, 45.000 lei). Primăria Moldoveni va primi 538.000 lei (280.000 lei, 220.000 lei, 38.000 lei). Pentru comuna Oniceni au fost aprobaţi 270.000 lei (113.000 lei, 87.000 lei, 70.000 lei). Primăria din Pânceşti va primi 205.000 lei (85.000 lei, 65.000 lei, 55.000 lei). La Poienari vor ajunge 80.000 lei (34.000 lei, 26.000 lei, 20.000 lei). În bugetul Primăriei Români vor ajunge 395.000 lei (200.000 lei, 150.000 lei, 45.000 lei). Primăria Ruginoasa primeşte 146.000 lei (56.000 lei, 44.000 lei, 46.000 lei). Primăriei Sagna i s-au alocat 280.000 lei (142.000 lei, 108.000 lei, 30.000 lei). La Săbăoani se duc 427.000 lei (216.000 lei, 164.000 lei, 47.000 lei). Pentru Secuieni s-au alocat 252.000 lei (142.000 lei, 108.000 lei, 2.000 lei). Comuna Stăniţa primeşte 100.000 lei (40.000 lei, 30.000 lei, 30.000 lei). La Tămăşeni ajung în bugetul local 390.000 lei (197.000 lei, 153.000 lei, 40.000 lei). Comunei Trifeşti i s-au alocat 326.000 lei (141.000 lei, 109.000 lei, 76.000 lei). Valea Ursului primeşte 287.000 lei (124.000 lei, 95.000 lei, 68.000 lei). Pentru Primăria Văleni au fost alocaţi 368.000 lei (158.000 lei, 122.000 lei, 88.000 lei).

Pe lângă sumele repartizate administraţiilor locale, Consiliul Judeţean Neamţ are un buget de 4.303.000 lei din sume defalcate din TVA pentru drumurile judeţene şi comunale.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Dragomir 10 ani ago

    Ar fi fost curios daca nu era cineva impotriva. Cand toata lumea se pune de acord cu un lucru, era de-a dreptul imposibil sa nu se trezeasca unii sa se puna de-a curmezisul. Asa-i la noi.