Prima paginăActualitateRural

Primărie împroprietărită cu o mie de hectare de pădure

Dimensiune text

Primăria Hangu va fi pusă în posesia terenurilor câştigate în instanţă în 2008. Au intrat în drepturi și cetățeni care așteaptă de 13 ani să fie puși în posesie pe terenuri câștigate în instanță.

Mai mulţi proprietari vor fi puşi în posesia terenurilor pe care le-au câştigat în instanţă, după ani de aşteptare. În şedinţa comisiei de fond funciar au fost soluţionate, joi, 15 dosare în care există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile cu privire la dreptul de proprietate asupra unor suprafeţe de teren. Spre exemplu, o familie din Săbăoani a aşteptat timp de 13 ani ca hotărârea judecătorească ce le dădea dreptate să fie pusă în aplicare, deşi este vorba doar de 423 de metri pătraţi de teren intravilan. La Pânceşti, o femeie a revendicat 25 de hectare de pădure şi, în anul 2007, instanţa i-a dat dreptate, dar punerea în posesie nu s-a făcut până la această dată. „Un caz deosebit este la Hangu, acolo unde Primăria Hangu va primi 1.172 de hectare de teren forestier, efectuându-se punerea în posesie a unei hotărâri judecătoreşti şi irevocabile ce datează din anul 2008. Din păcate, avem multe situaţii în care astfel de hotărâri nu au fost puse în aplicare, iar proprietarii au aşteptat foarte mulţi ani să li se facă dreptate şi în fapt, nu doar în acte. Unii dintre ei nu au mai apucat să fie puşi în posesie şi au decedat, iar problema a fost preluată de moştenitori”, a afirmat George Lazăr, prefectul judeţului Neamţ.

Astfel de puneri în posesie reprezintă excepţii de la aplicarea Legii nr.165/2013. Intrarea în vigoare a Legii nr. 165 din 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013, suspendă retrocedările de terenuri, punerile în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate. Conform Legii nr. 165 din 2013 privind finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, toate unităţile administrativ-teritoriale trebuie să facă analiza suprafeţelor şi imobilelor care au mai rămas de restituit proprietarilor. Apoi, se întocmeşte o situaţie centralizată cu cererile de restituire nesoluţionate şi un inventar al terenurilor care pot fi retrocedate. Toate aceste activităţi trebuie realizate în termen de şase luni de la publicarea normelor de aplicare, adică până la sfârşitul anului.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0