Primăria Roman vrea să achiziționeze șase autobuze electrice prin PNRR

HomeSocial

Primăria Roman vrea să achiziționeze șase autobuze electrice prin PNRR

Consilierii locali romașcani au aprobat în această săptămână un proiect de hotărâre prin care municipalitatea va aplica pentru obținerea de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru modernizarea transportului local în comun, prin achiziția de autobuze electrice.

Proiectul va fi depus alături de comuna Cordun, parteneriatul între cel puțin două unități administrativ-teritoriale fiind o condiție de eligibilitate, astfel că rețeaua de transport local va fi extinsă și în această comună. Ar urma să fie achiziționate șase autobuze electrice, în lungime de zece metri, și stațiile de încărcare aferente.

„În această săptămână, am propus Consiliului Local și a fost aprobat un proiect de hotărâre privind un demers ulterior de înscriere a municipiului Roman în PNRR, proiect important pentru dezvoltarea municipiului Roman, de dezvoltare a transportului public de călători, prin achiziția de mijloace de transport nepoluante, un proiect încadrat în Componenta C10, Fondul Local. Așa cum am primit ultimele informații, în data de 16 mai va fi deschisă platforma pentru aplicarea în aceste componente. Avem în intenție achiziția a șase autobuze electrice de 10 metri, cu un cost standard dat de ghid de 486.000 de euro, împreună cu stația electrică de încărcare, vor fi șase autobuze și șase stații. În plus, proiectul mai prevede încă trei stații de încărcare standard, care vor fi montate pe traseele de transport public din municipiul Roman. Proiectul este depus în parteneriat cu Primăria Cordun, este o condiționalitate a ghidului – urmează să finalizăm toate documentațiile și să aplicăm pentru acest proiect. Valoarea totală estimată este de 2.916.000 de euro. Procedura va fi realizată la nivelul ministerului, este alocat un anumit număr de autobuze și sperăm ca municipiul Roman să reușească să le achiziționeze”, a precizat primarul Leonard Achiriloaei în cadrul conferinței de presă de vineri, 6 mai.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0