Și în acest an, la nivelul municipiului Roman, se va desfășura campania „Te ajut să înveți”, prin care administrația locală va suporta costurile pentru achiziționarea de ghiozdane sau genți școlare echipate cu rechizite, pentru anul școlar 2021-2022, pentru elevii buni la învățătură cu domiciliul în municipiul Roman și care au o situație financiară precară. Este al șaptelea an în care administrația oferă acest sprijin copiilor ce provin din familii care se confruntă cu probleme financiare
Pentru acest lucru, consilierii locali trebuie să fie de acord cu alocarea din bugetul local a sumei de 30.000 de lei, dezbaterea proiectului urmând să aibă loc în ședința ordinară de Consiliu Local de joi, 19 august. Precizăm faptul că distribuirea ghiozdanelor și a rechizitelor se face în baza propunerilor ce vor fi înaintate administrației de către instituțiile de învățământ romașcane, înaintea începerii anului școlar 2020-2021.
Comentarii