Administrația locală caută persoane disponibile să ajute la anumite activități pentru a prinde experiență, dar care nu pot fi plătite. Este vorba de acțiuni de voluntariat, de unde se eliberează o adeverință pentru munca prestată, în baza unui contract. Reprezentanții Primăriei Roman spun că în anumite centre, în special la „Casa Bunicilor”, există un interes din partea cetățenilor de a face muncă de voluntariat și deschidere există și pentru alte servicii.
„Pe 8 mai sărbătorim Ziua Mondială a Crucii Roşii. Cu acest prilej, reamintim faptul că Primăria municipiului Roman îşi manifestă întreaga disponibilitate de a încheia parteneriate cu persoanele care doresc să facă acţiuni de voluntariat. La acest moment, Direcţia de Asistenţă Socială desfăşoară astfel de activităţi şi este interesată să cuprindă colaborări cu voluntari şi pentru Centrul de Îngrijire de Zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc – «Casa Copiilor». Centrul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani şi are ca principală misiune prevenirea abandonului şi a instituţionalizării, prin creşterea calităţii vieţii copiilor. Persoanele interesate să desfăşoare activităţi de voluntariat în cadrul centrului sunt aşteptate la sediu, care este situat în Roman, pe strada Bogdan Dragoş, nr. 91 (în curtea Şcolii de Artă «Sergiu Celibidache»)”, anunță reprezentanții Primăriei Roman.
Voluntariatul reprezintă o activitate pe care persoană implicată o desfăşoară în mod liber şi conştient, fără a primi în schimbul muncii sale o remuneraţie.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol