Primăria a semnat contractul de extindere a creșei Smirodava, cu fonduri europene

HomeSocial

Primăria a semnat contractul de extindere a creșei Smirodava, cu fonduri europene

 

 

Luni, 30 iulie, conducerea administrației publice locale a semnat, cu Agenția Regională de Dezvoltare Nord Est, contractul de finanțare pentru extinderea și modernizarea creșei din Smirodava. Acesta ar fi cel de-al treilea proiect cu finanțare europeană câștigat în ultimul an de Primăria Roman, iar primarul Lucian Micu spune că are speranțe mari ca încă două proiecte să fie câștigate în această toamnă.

Proiectul „Creşterea eficienţei energetice a clădirii publice din Municipiul Roman, strada Smirodava, numărul 28” are o valoare de 9.324.123,59 lei, din care suma eligibilă este 4.135.683,65 lei (inclusiv TVA). „Prin acest proiect se va mări și capacitatea de asigurare a serviciilor pentru copii. Dacă acum există o capacitate de 30 de locuri, după implementarea proiectului vom avea șase grupe a 15 copii, deci de trei ori mai mulți beneficiari decât în prezent. Estimăm ca în aproximativ două săptămâni să putem scoate la licitație proiectarea și execuția lucrării”, a declarat primarul Lucian Micu.

Pe lângă fondurile europene câștigate prin acest proiect, Primăria municipiului Roman va investi și bani din împrumutul bancar pentru modernizarea clădirii. Primarul Micu spune că, în această toamnă, Romanul ar mai putea câștiga două proiecte cu finanțare europeană: „Suntem în fază finală și pentru depunerea pe SICAP a documentației pentru reabilitarea termică a blocului 33 de pe strada Anton Pann și urmează procedura de licitație publică. De asemenea, așteptăm și alte vești bune de la Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde așteptăm semnarea a încă două contracte. Este vorba despre Parcul Zăvoi și reabilitarea termică a celorlalte șapte blocuri din Roman”.

Primăria Roman a mai câștigat fonduri europene pentru amenajarea Parcului Jora și pentru reabilitarea termică a blocului 33 din strada Anton Pann.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Natalia 7 ani ago

    Suna bine, ramane de vazut daca vor avea acces si copii ai caror parinti lucreaza amndoi . Romanul este extrem de deficitar la capitolul sprijin pentru familiile in care ambii parinti lucreaza.