ANI acuză un primar din Neamţ că a făcut afaceri cu rudele sale, pe banii primăriei.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) acuză un primar din Neamţ de incompatibilitate şi abuz în serviciu, pentru că ar fi încheiat mai multe afaceri între primărie şi rudele sale. Potrtivit ANI, Vasile Olaru, primarul comunei Girov, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi penală, întrucât, în calitate de primar al comunei, a semnat o serie de contracte, acte adiţionale, documente de plată, încheiate cu SC Gabiancom SRL (societate în cadrul căreia soţia acestuia a deţinut calitatea de asociat, precum şi funcţia de administrator) şi SC Agricola Biosfere SRL (societate în cadrul căreia fiica acestuia a deţinut calitatea de asociat).
„Astfel, Vasile Olaru a încălcat atât dispoziţiile legii, cât şi cele din Codul penal, potrivit cărora fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la cinci ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă. Agenţia Naţională de Integritate a mai constatat, în cazul lui Vasile Olaru, indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se arată într-un comunicat al ANI.
Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Vasile Olaru a infracţiunilor de conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.










Mai verificati si primarii de la satele de langa Roman sa vedeti ce neregului au cu CARUL cei de pe E85 spre Bacau si de la peco la dreapta…………………., ca la stanga sta tocmai el in satul de Bastina .