Preotul Mihail Claudiu Vasilache a fost caterisit pentru comportamentul care nu făcea cinste unui preot ortodox. El a divorţat de două ori, a fost acuzat de nesupunere şi de practici interzise de BOR. Biserica privată pe care a construit-o în curtea casei prin Asociaţia „Sfânta Cruce – Secuiana” atrage oameni care cred că „li se deschide Evanghelia”. Vasilache este adeptul Bisericii Autonome Creştin Ortodoxe după Vechiul Calendar, pentru care declară vicariat în curtea casei. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului spune că Vasilache nu are voie să slujească pe cuprinsul Patriarhiei Române, nici în celelalte Biserici surori.
Fostul preot de la Moreni, comuna Văleni, Mihail Claudiu Vasilache, caterisit de către Episcopia Roman, printr-o decizie definitivă aprobată de PS Eftimie Luca în anul 2006, slujeşte din nou. Nu numai în propria biserică, pe care a ridicat-o în Secuienii Noi, ci în cadrul Bisericii Autonome Creştin Ortodoxe după Vechiul Calendar, care are adepţi în Ucraina, Italia şi România. „În anul 2006, am înfiinţat o asociaţie independentă, care a devenit, de puţină vreme, şi sediul Vicariatului pentru România al Mitropoliei Cernăuţilor”, a spus fostul preot.
Prima acţiune din cadrul Asociaţiei „Sfânta Cruce – Secuiana” din localitatea Secuienii Noi a fost construirea în curtea casei fostului preot a unei biserici private care, în scurt timp, a devenit loc de pelerinaj pentru mulţi oameni creduli care îşi imaginau că „deschiderea Evangheliei” ar putea aduce rezolvarea problemelor de viaţă cu care se confruntă.
Claudiu Vasilache, uns „preot” de Biserica Creştin Ortodoxă după Vechiul Calendar
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Autonome Creştin Ortodoxe după Vechiul Calendar sunt ÎPS Onufrie Pop, arhiepiscop de Bergamo şi mitropolit primat în Italia, ÎPS Varsanufie Solopov, arhiepiscop de Cernăuţi, mitropolit al Herţei şi Bucovinei de nord şi exarh al Plaiurilor din Ucraina, şi ÎPS Gherasim Bratu, mitropolit pentru Europa de Est (România). Ambiţios, fostul preot Mihail Claudiu Vasilache aspiră la mai mult decât la a „sluji” în propria ogradă. El a fost hirotesit, după propriile declaraţii, „preot mitrofor” de către noua Biserică. „Am înfiinţat această entitate ortodoxă pentru că am fost asimilat de Mitropolia Cernăuţilor, activitatea mea fiind apreciată de aceasta”, a spus fostul preot ortodox.
Varsanufie Solopov este – scria ziarul „Ziua” în anul 2007 – unul dintre cei care au înfiinţat „Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali de Pretutindeni” în Ucraina, ca o structură paralelă care să dubleze Biserica Ortodoxă Ucraineană.
Fostul preot Ioan Preoteasa, exclus din clerul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în 2005, a înfiinţat mitropolia din România a „Bisericii Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali de Pretutindeni”. Anticipând decizia pe care avea să o ia BOR, acesta începe o colaborare cu Varsanufie Solopov, care „şterge” decizia BOR. După acelaşi scenariu a operat şi fostul preot Mihail Claudiu Vasilache. „Vrem să ne debarasăm de cutumele BOR, să întemeiem o biserică mai lejeră, cu respectarea tuturor dogmelor Răsăritului. Avem o mănăstire la Fălticeni, iar anul trecut am sfinţit locul în care se va construi un aşezământ social pentru bătrâni în satul Valea Bourei, din judeţul Suceava”, spune fostul preot.
Acesta speră ca tot mai mulţi preoţi ortodocşi să adere la Vicariatul de la Secuienii Noi. „Dacă preoţii ni se vor alătura, atunci ne vom extinde şi în afara ţării”, a spus Vasilache.
Biserică ridicată ca anexă gospodărească
Autorităţile locale de la Secuieni spun că fostul preot ortodox nu a solicitat sprijin de la Consiliul Local. „Pentru clădirea pe care o intitulează «biserică», a solicitat şi i s-a aprobat o autorizaţie de construcţie pentru anexă gospodărească. Fostul preot Vasilache mă ocoleşte pentru că ştie că dezaprob activitatea pe care el o desfăşoară în sat. Reuşeşte să atragă oamenii, inclusiv pe localnici, deşi în satul Secuienii Noi este numit de mai mulţi ani, de către Episcopia Roman, preotul Cătălin Creţu. La poarta lui Vasilache se pot vedea, în zilele în care «slujeşte», maşini sosite din toate colţurile ţării, dar modul în care îi convinge este inacceptabil”, a precizat Mihai Dorin, viceprimarul comunei Secuieni.
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a decis
În privinţa lui Vasilache, Arhiepiscopia Romanului şi Bacaului are o poziţie clară şi fermă. „Mihail Claudiu Vasilache a fost caterisit, iar decizia Episcopiei Romanului a fost definitivă. El nu este îndreptăţit să oficieze niciun fel de slujbă religioasă în nicio biserică din Patriarhia Română şi nici în celelalte Biserici surori”, a precizat preotul Constantin Gherasim, purtător de cuvânt în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Consistoriul eparhial al Episcopiei Romanului, echivalentul Tribunalului din viaţa civilă, a decis, în şedinţa din 26 ianuarie 2006, cateririsirea preotului Vasilache Mihail Claudiu. Printre acuzaţiile aduse preotului Vasilache au fost cele cu privire la situaţia sa familială (divorţat de două ori), practici interzise de BOR, şi nesupunere pentru hotărârile luate împotriva sa de către reprezentanţii Episcopiei Romanului.
Comentarii
Mult succes parinte Vasilache, lasati cainii sa latre.
dar de ce slujeste totusi……statul nu este cu biserica,nu comunica….luati masuri asa toti isi vor face o casa si vor face acolo fel de fel de slujbe……atitudine sa ia arhiepiscopia sa-l aresteze pt practici altele decat cele comunicate….
As vrea sa-i intreb pe inaltii prelati un lucru foarte simplu: Daca l-au rugat pe D-zeu prin slujba sa-i dea unui preot harul sa poata sluji il pot lua ei cu o hartie semnata de ei? Considera inaltele fete bisericesti din BOR ca pot jongla cu harul sfant, sa-l dea sau sa-l ia inapoi ca pe o bacnota? De ce sfiintiile voastre obligati preotii sa traiasca cu aceiasi femee toata viata? Dar daca ea este o curva,( si se probeaza) preotul este obligat sa traiasca cu ea si sa-l arate lumea cu degetul doar pentru asi pastra haina? Pacat sfintiile voastre ca nu aveti si credinta si suflet in afara de fuga dupa averi. Eu pe omul ala nu l-am vazut prin targuri sau piete cu o plancarda de gat cerand bani, cum vezi pe cei care apartin de BOR cersind bani de la toti amaratii care traiesc de azi pe maine, si BOR-ul detine sute de hectare de paduri, case, statiuni balneoclimaterice, hoteluri si multe altele si cer bani de la mine care castig 700 lei pe luna. Preotul Vasilache a obligat pe cineva sa se duca la el la biserica? Daca nu, lasatil in pace, daca este destoinic si oamenii vor sa se duca la biserica lui ce aveti cu el? Am sa ma duc si eu la biserica la care slujeste si daca am sa ma simt bine si am sa-mi gasesc linistea sufleteasca am sa merg mai des.
dar inainte de a exista carti… ce deschideau asita? sulu de papirus?
o mare porcarie cu deschisu cartii.
la ce ii urati succes domnule zorro,la inselatorii?
baby nici nu stii ce il asteapta pe fostul preot vasilache. A intrat in atentia juristului episcopiei. Daca nu te grabesti sa ajungi la fostul preot vei gasi sandramaua demolata ca este construita fara autorizatie si nici nu poate obtine asa ceva atit timp cit asa ziza biserica din care face parte acum nu este recunoscuta in tara noastra, iar pe el il vei vizita la racoare pentru inselaciune.
al cui enorias esti domnule? ai asistat macar la o slujba a parintelui Claudiu? daca nu, te sfatuiesc sa o faci. Vei gasi linistea interioara care, probabil iti lipseste si atunci vei scrie un cu totul alt comentariu. Cum poti crede prostiile scrise de o ziarista platita sa denigreze! Parintele Claudiu nu cere nimic de la cei care participa la slujbele sale, el da speranta si incredere tuturor celor ce cred in Dumnezeu si sunt adevarati crestini. Parintele Claudiu nu deschide nici o „carte” pentru a face profetii ci sta de vorba cu fiecare incercand sa-i redea increderea in Dumnezeu si in minunile pe care le poate face CREDINTA.
frumoase comentarii va dat ,,parintele,, sa postati,dar incercati sa vedeti realitatea,daca aveti credinta.
Bobi cui i-ar folosi sfaturile unui fost preot? Nici macar pentru el nu a fost inspirat, drept dovada a esuat in doua casatorii. Ori preotul este barbat al unei singure femei. Sau pentru fostul preot este alta scriptura? Ce este asa greu de inteles ca vasilache este un schismatic si un eretic certat cu disciplina si canoanele Bisericii? Daca ar face misiune fara bani in cel mult o luna si-ar inchide afacerea.
care realitate Sofia ? aceea ca un preot, cei drept necaterisit omoara o femeie cu masina pe trecerea de pietoni, sau ca un preot (de la Tanacu) tot necaterisit, omoara o tanara pretinzand ca scoste diavolul din ea, sau ca preotul de la penitenciarul Bacau dota puscariasii cu telefoane mobile contra un comision de 100 lei pentru fiecare telefon ?
realitatea pe care o vad eu este ca parintele Claudiu isi pregateste si tine slujbele cu cea mai mare seriozitate, reusind sa trasmita catre noi mesajul Domnului. Si mai vad ceva Sofia ; parintele Claudiu Impreuna cu staretul unei manastiri, al carui nume nu il dau construiesc un asezamant social undeva in nordul Moldovei. Duhovnicul tau face asa ceva?
Dupa cum se vede frumoase comentarii transmite,,parintele,, Claudiu toate in favoarea lui,dar are constiinta impacata in fata lui Dumnezeu sa isi achite intai datoriile? Si sa nu mai insele oamenii? Sa nu mai caute numai persoanele de prin Bacau sau alte orase cu bani ,si sa ii faca sa dea si ce mai au.il ajung necazurile din urma. Va interseaza mai multe mai dam detalii.
mai fratilor habar nu aveti ce este cu voi vedetiva de casa voastra de biserica voastra de birna din ochiul vostru daca judecati luati din pacate si in primul rind parintele nu deschide cartea si biserica ortodoxa romina patriarhia ierarhi toti sunt masoni si nists vrajmasi sunteti cumva voi drepti rusine ‘ . mergeti si vedeti cu adevarat slujbe la pr vasilache sau daca nu veniti la mine in satul valea bourei la asezamintul sf nectarie linga falticeni com dolhesti rusine sa fie si celor care au scris zearul si celor care critica pe alti . veti arde in flacari /. asa teologie faceti voi ce fel de ortodocsi sunteti voi sunteti pt bani masini si altele la revedere noapte buna
nu mai mintiti oameni si nu mai umblati cu amenintari ca razbunarea este arma prostului si episcopi toti sunt pt bani . nu vati pus intrebarea ce fac atiti tineri teologi ca toti vor biserica ca sa slujeasca teologia este o minciuna invata despre catolicism si altele. este pe banda rulanda scoala de teologie . mai stam de vorba la tel 074745783*