Părintele Francisc Fărcăşel, parohul Bisericii romano-catolice „Isus Bunul Păstor”, din Roman, a făcut o vizită în Ecuador, la preoţii misionari. S-a întors plin de admiraţie pentru cei care activează în Ecuador, dar şi cu idei de implementat în parohia de acasă.
La solicitarea episcopului de Iaşi, Petru Gherghel, părintele Francisc Fărcăşel, parohul Bisericii romano-catolice „Isus Bunul Păstor”, din Roman, împreună cu părintele Alois Moraru, parohul Bisericii „Fericitul Ieremia” din Roman, au făcut o vizită de 16 zile în Ecuador, acolo unde dieceza de Iaşi are o misiune în desfăşurare. Doi preoţi din Barticeşti sunt trimişi în acea zonă pentru a predica învăţăturile lui Dumnezeu: părintele Ioan Blaj, care se află de patru ani în localitatea Santa Lucia, şi părintele Bartolomeu Blaj, aflat de zece ani în localitatea Palestina. Acestea sunt situate la 50 de kilometri de Guayaquil, unul dintre cele mai mari oraşe din Ecuador.
„Am fost trimis pentru a vedea cum se desfăşoară activitatea misionară în acele parohii şi în cătunele din împrejurimi. Pe lângă localitatea principală, fiecare parohie unde se află cei doi preoţi misionari mai are arondate încă 50, respectiv aproape 100 de cătune. Oamenii din aceste mici sate au acces foarte greu la oraş, întrucât trăiesc printre plantaţii de orez. Populaţia nu duce lipsă de mâncare sau de apă, însă trăieşte foarte modest. Oamenii au casele construite la un nivel mai ridicat, deoarece, în sezonul ploios, apele cresc foarte mult. Au foarte mare nevoie de un preot în mijlocul lor, deoarece unele dintre cătune nu au nici măcar o mică bisericuţă sau capelă. Din această cauză, uneori preotul celebrează liturghia chiar şi sub cerul liber”, povesteşte părintele Francisc Fărcăşel.
Ideea de a trimite preoţi din România a venit din cauză că preoţii ecuadorieni se fereau să meargă în acele zone, tocmai fiindcă parohiile erau atât de împrăştiate. Preoţii din Roman au observat imediat că locuitorii din acele zone ştiu să se bucure de fiecare moment din viaţă şi nu îşi pun problema zilei de mâine. Bucuria lor, dorinţa lor de viaţă se puteau observa încă de la ora cinci dimineaţa, când începea să răsune muzica, şi nu se oprea până seara târziu. Au găsit acolo oameni simpli, dar care ştiau să se bucure de viaţă şi să trăiască din plin fiecare clipă.
Ecuadorienii au o deschidere foarte mare faţă de preoţi
În ceea ce priveşte atitudinea faţă de preot şi credinţă, părintele Fărcăşel a observat că localnicii erau foarte deschişi, poate şi pentru că, o perioadă foarte îndelungată, nu au avut un preot în mijlocul lor. De aceea îi apreciază atât de mult pe preoţii români, pentru că au avut curajul să îşi lase viaţa de acasă şi să plece într-o zonă atât de îndepărtată şi de diferită, pentru a fi alături de ei şi a le predica învăţăturile lui Dumnezeu.
Pe lângă aspectele pozitive, preotul din Roman a descoperit şi unele probleme.
„Neavând preoţi atâta timp, sunt şi persoane nebotezate la vârste înaintate, plus că foarte mulţi dintre ei trăiesc «uniţi», aşa cum se exprimă ei, adică fără a fi căsătoriţi. Acum, preoţii misionari duc o muncă intensă de catehizare în ceea ce priveşte importanţa căsătoriei. Bărbaţii sunt cei care nu vor să îşi asume această responsabilitate. Este o muncă de formare intensă, dar ecuadorienii sunt receptivi. În general, locuitorii de acolo ascultă de preoţi, le apreciază efortul că, indiferent de ziua sau ora la care sunt chemaţi, ei fac tot posibilul să ajungă acolo unde este nevoie de prezenţa lor”, a spus preotul Francisc Fărcăşel.
Oamenii bat din palme în timpul slujbelor
Un lucru deosebit, observat de părintele Francisc, este că ecuadorienii participă în număr mare la slujbe și sunt activi, cântecele sunt animate de bătăi din palme. Bisericile sunt pline, indiferent dacă sunt cele din oraş sau cele din cătune.
Problema cea mai mare a locuitorilor din acea zonă a Ecuadorului este lipsa infrastructurii. Nu există transport public decât între oraşe, iar cetăţenii din cătunele mai îndepărtate de oraş sunt nevoiţi să meargă într-o localitate mai mare fie cu o maşină de ocazie, fie cu o motocicletă. Au accesul foarte greu, astfel, şi la medic, şi la şcoli, şi la cumpărături. Orezul este mâncarea lor de bază. Folosesc foarte puţină pâine, iar orezul este folosit şi ca o garnitură, dar şi în loc de pâine. Cei care sunt mai înstăriţi cresc animale în jurul casei, astfel mâncarea este mai variată.
„Construcţia de capele şi biserici este cea mai mare nevoie a lor. În jurul capelei, locuitorii se adună ca într-o familie. Este un punct de întâlnire, de comuniune cu Dumnezeu, dar şi un loc în care îşi pot împărtăşi problemele. Am observat că au mare grijă de capela care le-a fost construită. Acela este, poate, edificiul cel mai modern din zonă”, afirmă părintele Francisc Fărcășel.
Nu s-ar vedea în postura de preot misionar
Tot ce a văzut în acele localităţi l-a făcut pe părintele Fărcăşel să ajungă la concluzia că el nu se poate vedea în postura de preot misionar. A apreciat foarte mult activitatea preoţilor care au fost trimişi acolo, dăruirea lor, gradul mare de implicare, însă nu crede că s-ar putea adapta la astfel de condiţii.
„Nu aş putea fi un preot misionar. Ca să fii misionar, îţi trebuie şi o «doză de nebunie», în sensul creştin al cuvântului. De asemenea, este un dar special de la Dumnezeu. Am văzut în preoţii de acolo acel dar. Poate că obişnuinţa de aici mă opreşte să mă văd şi pe mine în acea postură. Nu mă văd adaptându-mă nici la stilul de viaţă al ecuadorienilor, nici la temperaturile extreme de acolo. E greu şi pentru că sunt multe distanţe de parcurs între localitatea principală şi satele arondate”, a mărturisit părintele Francisc Fărcăşel.
Liturghii mai animate şi cateheţi responsabili
Vizita în Ecuador a fost o experienţă deosebită pentrul preotul din Roman şi i-a oferit posibilitatea de a vedea lucruri noi, pe care şi le-ar dori şi în biserica de acasă. „În primul rând, mi-aş dori ca liturghiile să fie mai «trăite» şi la noi. Lumea de acolo îşi manifesta zgomotos întâlnirea cu Dumnezeu şi bucuria de a participa la liturghie. Mi-aş dori şi eu ca implicarea laicului la sfânta liturghie să fie mai intensă. De asemenea, aş dori să existe şi la noi mai mulţi cateheţi, care să îşi asume responsabilitatea aşa cum am observat că se întâmplă acolo. În comunităţile în care preotul nu ajungea decât o dată la două luni, catehetul era cel care aduna oamenii la biserică, măcar duminica, pentru a face o celebrare a cuvântului lui Dumnezeu. Am văzut o mare responsabilitate în ei, erau conştienţi de rolul lor şi o făceau cu mare modestie. Erau cateheţi doctori, patroni sau chiar tineri foarte dedicaţi. Este un prim exemplu de trăire şi implicare”, a mai spus părintele Francisc Fărcăşel.
Mi-a placut f. mult sinceritatea pr. Farcasel referitoare la calitatile pe care ar trebui sa le aiba un misionar. Iata ca exista si semeni ai nostri care nu ezita sa-si recunoasca limitele in ceva anume.
Pe cand vom auzi asemenea mesaje de sinceritate si de la candidatii care vor sa ne conduca , mesaje gen Necsulescu :”Dragi alegatori , nu voi face nimic pentru voi, ci vreau doar mie si apropiatilor mei sa ne fie bine!”?