Prima paginăSocialEducatie

Premii pentru artiştii de la Școala „Sergiu Celibidache”

Dimensiune text

Andrei Preda

Andrei Preda

Toţi cei şapte elevi participanţi la olimpiada zonală de muzică instrumentală au obţinut premii.

Elevii Școlii de Artă „Sergiu Celibidache” au obţinut rezultate remarcabile la faza zonală a olimpiadei de muzică instrumentală, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute la Galaţi. Toţi cei şapte elevi romaşcani care au participat au obţinut premii, în condiţiile în care în concurs au intrat cei mai buni elevi ai şcolilor de artă din toate judeţele Moldovei. Premianţii romaşcani sunt: Teodora Arabu, clasa a III-a, pian, profesor Lia Voinea, Andrei Preda, clasa a VIII-a, pian, profesor Lia Voinea, şi Dan Pleşcan, ţambal, clasa a VIII-a, profesor Ion Burlacu, toţi cu premiul I; Larisa Hârja, clasa a VI-a, trompetă, profesor Iulian Zamă, şi Ștefan Buzdugan, clasa a VI-a, pian, profesor Lia Voinea, cu premiul II; Gabriela Moroşanu, clasa a VI-a, vioară, profesor Viorica Burlacu, şi George Tănase, clasa a VII-a, clarinet, profesor Cezar Duca, premiul III.

„Este o performanţă deosebită ca toţi copiii cu care am participat la concurs să se întoarcă de la olimpiadă cu premii. Au rămas acasă cel puţin trei copii care ar fi putut obţine premii, dar care nu au avut şansa să participe pentru că numărul de locuri atribuit unei şcoli este în strânsă legătură cu numărul de elevi din şcoală, iar noi suntem o şcoală mică. Elevii noştri vor avea şansa de a se afirma şi în alte competiţii de nivel naţional şi internaţional la care am devenit, în ultimii ani, participanţi obişnuiţi”, a spus profesorul Viorel Vanzariuc, directorul Școlii de Artă „Sergiu Celibidache”.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0