Prima paginăSocialEducatie

Premii naționale pentru cercul de karting din Roman

Dimensiune text

Elevii de la cercul de karting din cadrul Clubului Copiilor şi Elevilor din Roman s-au clasat în fruntea clasamentului general la ediţia a X-a a Concursului naţional de educaţie rutieră şi karting „Memorialul Jani Ferenc şi Codruţ Morar”, desfăşurat la Târgu Secuiesc.

Concursul a fost organizat de Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe, în colaborare cu Palatul Copiilor din Întorsura Buzăului. Concursul de karting de la Târgu Secuiesc a adunat 150 de participanţi, din 20 de judeţe. Concursul a inclus probe de teorie, de îndemânare cu kartul şi probe de viteză. Copiii romaşcani au obţinut trei premii I şi un premiu III. Coordonaţi de profesorul Sorin Balint, copiii au reuşit să se impună şi să înregistreze cele mai bune poziţii în clasamentul întrecerii. Rezultatul este lăudabil, având în vedere că cercul de karting din cadrul Clubului şi Elevilor din Roman are în dotare doar un singur kart. Cele trei locuri I au fost câştigate de Ștefan Rădăuceanu (proba teoretică), Dragoş Ciobanu (proba de viteză) şi de echipajul cercului de karting (proba de îndemânare cu kartul).

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0