Prima paginăCultural

Premieră de succes a Trupei de teatru „Gong”

Dimensiune text

gong02Spectacolul „Satul electronic”, care a avut premiera pe 30 martie, s-a jucat cu sala plină.

Cel mai nou spectacol al Trupei de teatru „Gong” s-a jucat cu sala plină, duminică, 30 martie, la Cercul Militar. „Satul electronic” a adunat spectatori de toate vârstele, care au dorit să vadă noua formulă a trupei şi să împartă cu artiştii de pe scenă bucuria premierei. „Numărul atât de mare de susţinători ne bucură şi ne dă puterea de a purcede mai departe”, a spus regizoarea trupei, Cătălina Bostan. Povestea adusă pe scenă de artiştii de la „Gong” este o comedie spumoasă, o poveste de dragoste petrecută în cadrul neobişnuit al unei stâne în care oile sunt urmărite prin GPS prin softul „ciobanul electronic”, în care baba Marghioala, responsabilă cu facerea şi desfacerea cununiilor, „cu garanţie, 12 luni pentru magie albă”, are şi doctorat în Teoria naşterii Universului. Pentru ca spectacolul să fie reuşit, membrii trupei nu au învăţat doar replicile din scenariu. „Am dorit ca spectacolul să fie cât mai autentic. De aceea, băieţii au luat şi lecţii de cântat la fluier, cu un profesor de la Școala de Muzică, iar fetele au învăţat să toarcă. O adevărată aventură a reprezentat-o constituirea cadrului în care se desfăşoară acţiunea. Astăzi sunt greu de găsit vârtelniţe, ulcioare sau furci cu caier de lână”, spune regizoarea Cătălina Bostan.

Întreaga reprezentaţie a fost filmată, urmând ca înregistrarea să fie trimisă la pereselecţiile ce vor fi organizate pentru concursuirile şi festivalurile mari de teatru pentru elevi din acest an. Din distribuţie au făcut parte Roxana Buzău, Andrei Damian, Teodora Țuţuianu şi Eduard Mihoc, aflaţi la primul lor spectacol „marca Gong”, alături de nume deja consacrate ale trupei: Xenia Balan, Eduard Guguianu, Daria Rusu şi Sergiu Ursache.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0