Roman, Neamț
Căutare site

Prefectul i-a felicitat pe vârstnici

Luni, prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, s-a întâlnit cu reprezentanţii Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice, având în vedere apropiata sărbătorire a Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, de pe 1 octombrie.

Cu această ocazie, s-au purtat discuţii cu privire la problemele cu care se confruntă pensionarii şi s-au făcut propuneri privind activităţile ce se pot realiza pentru a veni în sprijinul vârstnicilor.

„Respectul pentru persoanele vârstnice este deosebit de important, mai ales în societatea de astăzi. Trebuie să fim conştienţi că ne construim un viitor datorită eforturilor şi muncii predecesorilor noştri, lor le suntem recunoscători pentru tot ce ne-au oferit de-a lungul vieţii lor. Cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, vreau să adresez calde urări de sănătate, viaţă lungă şi liniştită alături de cei dragi, tuturor vârstnicilor din judeţul Neamţ, îi asigurăm de toată preţuirea şi sprijinul nostru în soluţionarea problemelor specifice lor”, a declarat prefectul George Lazăr.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.