În şedinţa Colegiului Prefectural de miercuri, 7 mai, prefectul judeţului Neamţ, Vlad Angheluţă, a precizat să vrea să aducă mai des în atenţie chestiuni ce ţin de fondurile europene.
Vlad Angheluţă a felicitat Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Neamţ, care este pe locul al doilea pe ţară în ceea ce priveşte implicarea în proiecte europene. Este vorba de proiecte care se adresează direct diverselor structuri din cadrul inspectoratului, dar şi de proiecte cu adresabilitate mai largă, având ca grup ţintă unităţile şcolare, manageri din şcoli, cadre didactice şi personal didactic auxiliar, elevi şi părinţi ai acestora. ISJ Neamţ a fost beneficiar în două proiecte regionale, cu o valoare totală de 9.747.602 lei. Printre rezultatele cuantificabile ale acestora se poate aminti: dezvoltarea unei platforme interactive de e-learning, organizarea unor cursuri acreditate cu diverse tematici, crearea a şapte centre de educaţie asistată sau implicarea elevilor în activităţile unor cercuri tematice.
„În măsura în care acest lucru va fi posibil, vreau ca oricare dintre întâlnirile din Colegiul Prefectural să aibă un punct referitor la fondurile europene – fie că vom prezenta un proiect model, o oportunitate de finanţare, un parteneriat de succes. La fel de importantă este creşterea calităţii finanţelor publice, a disciplinei fiscale. Este un domeniu vital pentru bunul mers al societăţii. Acesta, precum şi crearea de locuri de muncă sunt obiective fundamentale, nu doar declarate, ci asumate de către toţi cei care punem în practică programul de guvernare”, a declarat prefectul Vlad Angheluţă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol