Prima paginăNeamt

Prefectul a discutat despre regionalizare la Sinaia

Dimensiune text

În perioada 20 – 22 februarie, prefectul judeţului Neamţ, Ilie Mitea (foto), a participat la o serie de întruniri şi dezbateri organizate de Asociaţia Prefecţilor şi Subprefecţilor, Ministerul Afacerilor Interne şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

 

 

Una dintre temele intens discutate a fost regionalizarea ţării şi modul în care prefecturile judeţelor vor putea fi utile în acest proces administrativ. „Nu s-a discutat nimic concret, fiindcă regionalizarea nu este apanajul Ministerului de Interne. Discuţiile noastre s-au axat pe dorinţa de a întări Instituţia Prefectului şi rolul ei în procesul de regionalizare. Practic, ce sarcini putem să ne asumăm în plus pentru gestionarea administrativă a regionalizării”, a afirmat Ilie Mitea, prefectul judeţului Neamţ.

Evenimentul s-a derulat în cadrul proiectului „Consolidarea performanţei prefecţilor şi subprefecţilor din România în contextul integrării în Uniunea Europeană şi al descentralizării administrative şi financiare”. În cadrul seminarului au fost analizate problemele actuale cu care se confruntă prefecţii şi subprefecţii în activitatea curentă şi s-au formulat propuneri privind statutul înalţilor funcţionari publici.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0