Prima paginăActualitateRoman

Poliţiştii şi specialiştii antidrog ajută şoferii

Dimensiune text

La Roman urmează a se desfăşura o activitate care să arate explicit efectul imediat al alcoolului asupra celor care se urcă băuţi la volan.

Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ doresc să îi ajute pe şoferii romaşcani să înţeleagă care sunt efectele consumului de alcool şi droguri.

Proiectul „Conduită rutieră antidrog!” a fost lansat la Roman, în cadrul unei şedinţe a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamţ, partener în cadrul programului, împreună cu Serviciul Rutier Neamţ.

Proiectul face parte din campania naţională „Alege viaţa!”, iniţiată de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub deviza: „Când mintea nu e trează, viaţa nu contează!”, şi vizează reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool şi droguri la volan, în vederea asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică.

Cei implicaţi în derularea acestui proiect, care se va desfăşura până la sfârşitul anului 2014, vor să realizeze în Roman un traseu cu jaloane, pe care conducătorii auto să-l parcurgă în timp ce poartă o pereche de ochelari care simulează starea de alcoolemie (0,80 sau 1.50 la mie), folosind un autoturism dotat cu dublă comandă. „Nu am stabilit o dată la care vom organiza această acţiune, dar ne dorim foarte mult să o desfăşurăm la Roman şi la Tîrgu Neamţ, după ce evenimentul de la Piatra Neamţ, care a avut loc duminică, a fost foarte apreciat de public”, au spus reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ.

În cadrul proiectului, au fost realizate 30 afişe de promovare, 3.000 de pliante A5 de informare şi educare cu privire la efectele consumului de alcool şi droguri şi 3.000 de riglete de informare cu prevederile Codului Rutier, care vor fi distribuite în trafic şi cu ocazia activităţilor planificate.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0