Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamt, împreună cu cei de proximitate, au continuat activitățile informativ-preventive în unitățile de învățământ de pe raza județului Neamț, în perioada premegătoare vacanței de vară.
Astfel, pe 5 iunie, aceștia au desfășurat activități preventive în rândul elevilor din municipiul Roman: Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, Colegiul Național „Roman-Vodă”, Colegiul Tehnic „Danubiana”, Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”. De asemenea, elevi din cadrul Colegiului Național „Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț au beneficiat de prezența polițiștilor, care i-au informat asupra respectării unor reguli de comportare în societate, despre cauzele comiterii de infracțiuni, răspunderea penală în cazul minorilor, precum și despre consecințe pe termen lung ale adoptării de comportamente delincvente. Eevii au mai fost informați despre riscurile existente în cazul divulgării datelor personale pe rețele de socializare și despre modurile de raportare în cazul unui abuz. Elevii au vizionat filme educative, au primit pliante cu recomandări utile și au fost receptivi la temele abordate.
[sam id=”3″ codes=”true”]










Eevii au mai fost informați despre riscurile existente în cazul divulgării datelor personale pe rețele de socializare și despre modurile de raportare în cazul unui abuz.
Doamna reporter, daca ti-e foame mananca un covrig. Nu litere. Si mai incepe propozitiile si cu alte substantive. Elevi au facut. Elevii au dres…. Inca o proba ca cei de la corectura sunt obositi. Care este…..
Pun pariu ca hadminu de dite nu va publica nici un comentariu… Doamna redactor sef, de bataia ca-n filme de ieri din Kaufland stiti? Politia stie. Era lume ca la balci. A, de ce n-am anuntat? Stiu eu de ce.