Membrii partidului nu sunt nostalgici, dar nici nu vor să renunţe la partidul de suflet. Coordonatorul local este un medic. Ţărăniştii văd în monarhie soluţia pentru România.
Flacăra creştin-democrată mai este întreţinută, la Roman, de 20 de ţărănişti. Oameni cu profesii liberale, pasionaţi de istorie şi care înţeleg pe deplin rolul pe care l-a avut PNȚCD de-a lungul timpului, ţărăniştii romaşcani mai au grijă, acum, doar de sediul din Pietonalul Ștefan cel Mare. Imobilul în care se simte mirosul timpului trecut este străjuit, la interior, de o icoană şi de portretul lui Corneliu Coposu, liderul ţărănist cel mai cunoscut.
Coordonatorul local al PNȚCD este Florin Pavelescu, un medic stomatolog apreciat, care spune despre sine că are o pasiune pentru antichităţi. Spre deosebire de membri ai altor partide, Florin Pavelescu vorbeşte cu detaşare despre politică. De altfel, PNȚCD nu reprezintă o „rampă” de lansare pentru a intra în „politica mare”. A devenit membru al PNȚCD imediat după revoluţie, făcând acest lucru ca pe o datorie de onoare pentru bunicul său – care a fost militant PNȚ – şi pentru tatăl său – care a avut de suferit din cauza comuniştilor. Primele amintiri despre activitatea de partid nu sunt plăcute, dar asta nu l-a împiedicat să-şi păstreze drumul.
„Când eram student la Iaşi, în timpul campaniei electorale lipeam afişe pentru PNȚCD şi s-a întâmplat să iau bătaie de la PSD-işti”, povesteşte Florin Pavelescu. Acesta consideră că, la ora actuală, societatea nu mai apreciază un partid vechi, cu istorie şi cu tradiţie, dar că ţărăniştii sunt principalii promotori ai monarhiei.
„În România trebuie să existe o consultare publică cu privire la monarhie, ca formă de guvernământ. Dacă vom avea monarhie constituţională, reprezentantul Casei Regale va avea un rol de reprezentare pentru România şi va conta foarte mult pe plan internaţional, întrucât Casa Regală de România este bine văzută peste hotare. În plus, vom scăpa de un focar de corupţie. La fiecare patru ani – cum a fost până acum -, există un motiv de a mitui alegătorii să voteze cu unul sau cu altul. De aceea am ajuns unde suntem acum, de aceea există dezinteres pentru a merge la vot”, spune Florin Pavelescu.
Pentru ca românilor să le fie atrasă atenţia asupra ideii de monarhie constituţională, ca singura soluţie viabilă pentru curăţarea clasei politice româneşti, membrii PNȚCD vor să boicoteze alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. Din păcate, lupta pentru putere de la centru îi debusolează pe ţărăniştii din teritoriu, iar proiectele acestora nu se mai realizează sau se pun în practică în mod defectuos. Rezultatele sunt pe măsură, iar cel mai recent exemplu îl constituie rezultatul alegerilor europarlamentare din luna mai. La aceste alegeri, PNȚCD a luat doar 1% la nivelul ţării, un scor mult prea mic pentru istoria atât de mare a acestui partid, iar Florin Pavelescu recunoaşte că ţărăniştii nu erau pregătiţi pentru un scor atât de mic. Mai ales că în rândul PNȚCD au intrat, cu un suflu nou, liberali care s-au desprins de PNL pentru a forma Iniţiativa România Liberală (IRL). Înainte de alegerile europarlamentare, cei de la IRL au venit la PNȚCD, în încercarea de a aduna cât mai multe voturi. Cum lucrurile nu au ieşit aşa cum au plănuit, ţărăniştilor nu le rămâne decât să spere la un lider care să ridice partidul şi să-l aducă din nou în prim-planul scenei politice româneşti.
„Nu ştiu dacă se va întâmpla acest lucru. PNȚCD rămâne un partid conservator, bazat pe morală creştină, care respectă reguli destul de stricte pentru aceste vremuri. Oamenii vor, acum, altceva, sau, cel puţin, aceasta este impresia. Însă, dacă poate ieşi mai mult din acest partid, dacă cineva vrea să ne pună la treabă, eu aici sunt şi se poate conta pe mine”, a adăugat Florin Pavelescu.
Iar lucrurile se pot schimba. Consiliul Judeţean Neamţ are un consilier judeţean din partea PNȚCD – pe Cristian Tomuleţ. Acesta a ajuns consilier, în 2012, după ce PNȚCD a intrat într-o alianţă la nivel judeţean.












Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol