Prima paginăNeamt

Plata facturilor EON, din ce în ce mai dificilă

Dimensiune text

Anul trecut, E.ON Energie România a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale sau energie electrică pentru aproape 58.000 de consumatori care înregistrau datorii restante la plata facturilor, peste 3.600 dintre aceștia fiind din județul Neamț. Reconectarea s-a făcut numai după plăți suplimentare.

 

 

Pentru a evita deconectarea, consumatorul trebuie să achite facturile de gaz în termen de maxim 45 de zile calendaristice de la data emiterii acestora, respectiv 60 de zile pentru factura de electricitate.

Sistarea serviciilor de furnizare a gazelor naturale și energiei electrice este o măsură de ultimă instanță, pe care compania este nevoită să o aplice și care nu este nici în avantajul consumatorului, nici al furnizorului.

„În ceea ce privește consumatorul, pe lângă disconfortul generat de întreruperea acestor servicii, acesta este nevoit să achite, în conformitate cu legislația în vigoare, atât contravaloarea facturilor, respectiv penalitățile la întârziere, cât și taxele de reconectare, precum și contravaloarea unei garanții. Astfel, costul mediu plătit de consumatorii de gaze naturale sau energie electrică, numai pentru taxele de reconectare și garanții, ajunge la 500 de lei”, se arată într-un comunicat al E.ON Energie România.

Pentru reluarea serviciului de furnizare, clienții se pot adresa Centrelor de Relații Clienți (zilnic, de luni până vineri, între orele 8.30 și 17,30) sau la Centrul Servicii Clienți (între orele 08.00 și 20.00), telefonic, la numerele 0801 000 366  și 0265 200 366 – pentru consumatorii de gaze naturale – și 0801 000 939 și 0235 305 555 – pentru consumatorii de electricitate.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • constantin 8 ani

    Pentru cei care au acces la internet, incercati platforma https://myline-eon.ro care va ofera acces la facturi si controlul platilor. Sincer v-o recomand.