Anul acesta, 4.504 pensionari din judeţ au beneficiat gratuit de tratament balnear prin intermediul Casei de Pensii Neamţ.
7.866 de pensionari din judeţul Neamţ au depus, anul acesta, o cerere la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Neamţ, pentru a beneficia de un bilet de tratament balnear, însă numai 4.504 dintre aceştia au fost norocoşii care au prins un astfel de bilet.
La finalul acestei luni, CJP Neamţ oferă o nouă şansă pensionarilor de a pleca într-o staţiune. Pentru cea de-a 17-a serie de tratament balnear a anului 2015, CJP Neamţ pune la dispoziţie 167 de bilete de tratament balnear. Pentru această serie, care va avea intrare în staţiuni perioada 30 octombrie – 2 noiembrie 2015, CJP Neamţ va distribui biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune în prima jumătate a lunii noiembrie 2015, cu condiţia ca staţiunile pentru care au solicitat tratament balnear să fie dintre cele alocate pentru repartizare.
Beneficiarii vor fi înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate putând fi vizualizată şi la sediile CJP Neamţ, din Piatra Neamţ şi Roman, cât şi pe pagina de internet a instituţiei.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol