Roman, Neamț
Căutare site

Personalul de la spital este ajutat de 40 de voluntari

De când voluntariatul este considerat experienţă profesională, foarte mulţi absolvenţi de şcoli profesionale sanitare au depus cerere pentru a fi acceptaţi ca voluntari în Spitalul Roman. De la 1 noiembrie, peste 40 de persoane au început activitatea de voluntariat.

Începând cu data de 1 noiembrie, s-a deschis o nouă sesiune a activităţii de voluntariat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Până ce se vor putea face noi angajări, activitatea asistenţilor medicali din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman se va uşura, datorită ajutorului primit din partea tinerilor care lucrează ca voluntari.

Secţia de Medicină Internă şi Compartimentul de Primiri Urgenţe sunt cele mai atrăgătoare pentru asistenţii voluntari. Fiecare are câte nouă, respectiv zece persoane care ajută la activitatea secţiei, benevol.

„Patru voluntari s-au înscris pentru secţia de Chirurgie Generală, câte trei la Ortopedie şi Endocrinologie, doi la Cardiologie şi câte unul la laboratorul de analize medicale, unul pentru ATI şi unul pentru Oftalmologie. Alte cinci persoane cu studii superioare – kinetoterapeuţi, biologi sau chimişti, au început să presteze servicii în mod voluntar la spital”, a precizat Lilia Moise, consilierul juridic al spitalului.

După ce a intrat în vigoare noua Lege a voluntariatului, numărul 78/2014, au început să se adune la Spitalul Roman foarte multe cereri din partea proaspeţilor absolvenţi de şcoli sanitare sau de studii universitare, care doreau să lucreze ca voluntari pe lângă personalul medical angajat, pentru a putea căpăta experienţă în domeniu.

Această nouă lege reglementează participarea persoanelor fizice, neplătită şi bazată pe decizia liber consimţită a acestora, la activităţi de voluntariat organizate în România. Legea prevede şi obligativitatea de a fi încheiat un contract între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi plătită, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului.

Responsabil cu activitatea de voluntariat pentru asistenţii medicali a fost desemnat directorul de îngrijiri al spitalului, Elena Chirilă, iar responsabil de voluntarii cu studii superioare este directorul medical Oana Onu. La finalul activităţii, voluntarii vor primi adeverinţe pe care le vor putea folosi la o viitoare angajare, pentru a demonstra că au experienţă în domeniu.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.