O nouă serie de bilete pentru tratament balnear, destinată pensionarilor nemţeni care vor ajunge în staţiuni în perioada 21-23 octombrie, a fost alocată prin intermediul Casei Judeţeane de Pensii (CJP) Neamţ.
În cadrul acestei serii, 210 persoane din judeţul Neamţ beneficiază de bilete de tratament, repartiţia biletelor fiind realizată prin alocare automată în funcţie de punctajul individual obţinut de fiecare solicitant. Lista cu alocarea individuală a biletelor de tratament a fost afişată la sediul din Roman al Casei de Pensii, precum şi pe site-ul instituţiei – www.pensiineamt.ro/stiri .
„Pentru ridicarea biletului de tratament, beneficiarii trebuie să se prezinte cu o copie a biletului de trimitere eliberat de către medic, avînd obligaţia de a prezenta şi originalul, o copie a actului de identitate, cuponul de pensie şi contravaloarea plăţii contribuţiei individuale, dacă este cazul. Biletele repartizate şi neridicate devin disponibile şi intră în procedura de redistribuire începînd cu data de 9 octombrie„, a explicat directorul executiv adjunct al CJP Neamţ, Ioan Sandu.
Biletele de tratament sînt repartizate pentru staţiunile Tîrgu Ocna, Sîngeorz Băi, Saturn, Vatra Dornei, Lacul Sarat, Amara, Sovata, Sarata Monteoru, Bălţăteşti, Buziaş, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia, Felix, Govora, 1 Mai, Geoagiu, Herculane, Olăneşti, Moneasa, Pucioasa, Slănic Moldova, Tuşnad şi Nicolina.








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol