HomeSocial

Pensia de invaliditate: pe card sau cu ordin judecătoresc

Aparţinătorii persoanelor cu handicap nu mai pot ridica pensia celor care au probleme de sănătate de la Direcţia de Asistenţă Socială a primăriei de care aparţin.

De aproximativ un an, instituţia curatelei a trecut în subordinea instanţelor de judecată, astfel că doar un ordin judecătoresc poate da dreptul unei persoane să fie reprezentantul legal al cuiva care, din cauza batrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, deşi este capabil, nu poate, personal, să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele în condiţii corespunzătoare. Până la schimbările din Codul Civil, aparţinătorii persoanelor cu handicap completau anumite documente la Direcţia de Asistenţă Socială, iar ulterior puteau reprezenta persoana în relaţia cu autoritatea locală. „Noile prevederi ale Codului Civil au intrat în vigoare de mai mult timp, de aceea îi rugăm pe toţi care se află în această situaţie să intre în legalitate, prin formularea unei cereri către judecătorul de serviciu al instanţei. Este metoda cea mai ieftină de a rezolva problema curatelei. Au fost situaţii în care reprezentanţii persoanelor cu handicap – de obicei, membri din familie – ne-au spus că au apelat la avocaţi, dar suma cerută a fost peste puterile lor”, a firmat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Roman. O altă variantă pentru a primi indemnizaţia lunară este deschiderea unui cont curent la o unitate bancară.