Penitenciarul Bacău caută cinci asistenţi medicali

HomeSanatate

Penitenciarul Bacău caută cinci asistenţi medicali

 

penitenciarul bacau - inchisoare 02Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Penitenciarul Bacău, organizează concurs de încadrare din sursă externă în sistemul penitenciar. Pentru încadrarea în corpul agenţilor şi ofiţerilor de penitenciare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor scoate la concurs, pentru Penitenciarul Bacău, cinci posturi: trei posturi de agent asistent medical generalist, un post de agent asistent medical igienă şi un post de agent asistent medical stomatologie.

Etapa preliminara va fi reprezentată de o testare psihologică pentru toţi candidaţii. Probele de concurs sunt: interviul, proba practică de verificare a abilităţilor de utilizare a calculatorului – nivel I, proba practică de verificare a aptitudinilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu şi proba scrisă pentru examinarea cunoştinţelor teoretice.

Termenul limită de depunere a dosarelor de candidat complete, cu excepţia fişei medicale şi a chitanţei aferente taxei de concurs, la structura de Resurse umane din cadrul Penitenciarului Bacău, este de 12 aprilie 2016, ora 15.00.

Detalii despre condiţiile generale şi specifice, tematică, bibliografia, probele de concurs, centrele de concurs şi metodologiile probelor practice de verificare a aptitudinilor vor putea fi obţinute accesând link-ul: http://anp.gov.ro/concursuri-din-sursa-externa sau de la Biroul Resurse umane şi Formare profesională din cadrul Penitenciarului Bacău, zilnic până la ora 15:00, sau la tel. 0234/520852, int. 108.