De cîțiva ani, preotul Gabriel Cimpoeșu, originar din Bălușești, comuna Icușești, este misionar în Coasta de Fildeș. În Postul Mare, el a organizat un pelerinaj pentru băștinași.
Toți credincioșii din parohia Djebonoua, unde părintele Gabriel este paroh, și din satele dimprejur au fost invitați să participe, duminică, 25 martie, la pelerinajul din timpul Postului Mare, care se practică în fiecare an. Întrucît este un pelerinaj, aici el presupune drumul parcurs pe jos de acasă pînă la locul unde se va desfășura celebrarea.
„Scopul celebrării este precis: are în vedere conștientizarea, acceptarea și aplicarea în viața creștină personală a învățăturilor care sînt desprinse de pe marginea lecturilor citite în cadrul sfintei Liturghii. Fiecare creștin trebuie să înțeleagă de ce Isus Cristos a murit pe cruce pentru noi. El a murit pentru mîntuirea noastră. Aceasta este dovada cea mai clară a iubirii nemărginite pe care ne-a arătat-o Isus. Acest lucru a vrut să arate Calea Crucii, celebrare specifică Postului Mare, tuturor creștinilor veniți la Kondoukro. Liturghia celebrată de părintele Gabriel Cimpoeșu, parohul comunității din Djebonoua, însoțit de alți doi preoți concelebranți veniți din Dieceza de Bouake, i-a chemat pe toți să participe activ, să cînte și să se bucure„, a povestit Corneliu Cucuteanu, unul din cei care îl ajută pe părintele Gabriel Cimpoeșu în activitatea misionară.
Comentarii