HomeSocialReligie

Pelerinaj cu icoana făcătoare de minuni de la Trifeşti

Icoana făcătoare de minuni de la Trifeşti se află la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Oneşti, judeţul Bacău.

Pelerinajul are loc până vineri, 9 august, şi se desfăşoară cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „În fiecare seară se oficiază paraclisul Maicii Domnului, iar în cursul zilei credincioşii sunt aşteptaţi să participe la acatistele Adormirii Maicii Domnului şi ale Bunei Vestiri”, a spus preotul Constantin Gherasim, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Este o tradiţie ca, în postul Adormirii Maicii Domnului, icoana de la Trifeşti să meargă spre închinare în judeţul Bacău. Începând din 1990, icoana merge anual în pelerinaj prin toată Moldova.

Icoana făcătoare de minuni de la Trifeşti o întruchipează pe Maica Domnului, împreună cu pruncul Iisus. Aceasta are o istorie aparte, ce se transmite din generaţie în generaţie. Potrivit acesteia, icoana a fost găsită, cu câteva sute de ani în urmă, de un cioban care îşi avea stâna pe malul drept al râului Moldova. Ciobanul îşi doarme somnul veşnic în curtea biserica din Trifeşti, care adoposteşte icoana găsită de el.

Comentarii

WORDPRESS: 0