Sorin Ghiocel Tofan a primit un an de închisoare cu suspendare după ce a încălcat legile societăților comerciale. El a devenit patronul PIPS SA Roman în anul 2000 și, după cinci ani, societatea a dat faliment.
După ce a distrus o societate comercială de tradiție din Roman și a lăsat zeci de oameni fără loc de muncă, Sorin Ghiocel Tofan (foto) a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Sorin Tofan a fost, începînd cu anul 2000, patronul societății de Producție Industrială și Prestări Servicii (PIPS) SA Roman. Obiectul de activitate al firmei era fabricarea de guri de canale de fontă. Comenzi erau din mai multe localități din țară, dar și din străinătate. Cu toate acestea, în anul 2005, societatea a intrat în stare de insolvență, lucru care i-a revoltat pe cei 70 de angajați de atunci ai PIPS SA.
În luna ianurie 2005, angajații societății au protestat împotriva condițiilor inumane în care lucrau. Cîteva luni mai tîrziu, aceștia s-au adresat Oficiului Prefectural Roman, nemulțumiți că nu-și mai primiseră banii de cîteva luni. În decembrie 2005, cu cîteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, muncitorii, patronul, executorul judecătoresc și primarul municipiului s-au întîlnit la Primăria Roman pentru a discuta despre viitorul PIPS SA. Oamenii i-au reproșat lui Sorin Tofan că nu plătise datoriile către stat și contribuțiile la sănătate sau la șomaj. Datoriile pe care le avea societatea, în 2005, către stat și către diverși furnizori, totalizau 27,6 miliarde de lei vechi.
În 2008, Sorin Tofan a fost trimis în judecată pentru folosirea cu rea-credință a fondurilor societății. Conform probelor din dosar, începînd din 2003, Sorin Tofan a ridicat periodic sume de bani pe care le-a folosit în interes personal. Prima condamnare, de un an de închisoare cu suspendare, a fost dată de Judecătoria Roman în anul 2010. Sorin Tofan a atacat decizia cu recurs, dar Curtea de Apel Bacău a respins acțiunea, astfel că Sorin Ghiocel Tofan va rămîne cu această pedeapsă.
Comentarii