În spatele blocului numărul 5, de pe strada Victor Hugo, au început, în primele zile din luna mai, lucrările la reamenajarea unei parcări. De atunci, proprietarii de maşini care au garaje în spatele acestui bloc sunt nevoiţi să îşi caute alte locuri de parcare, în zona stadionului municipal. Conform planului iniţial, urma să se toarne asfalt pe toată suprafaţa, până la aleea de lângă bloc, numai că unii dintre locatarii de la parter nu au fost de acord cu acest lucru, pe motiv că maşinile vor fi parcate prea aproape de geamul lor şi că vor fi nevoiţi să suporte zilnic fumul scos pe ţevile de eşapament. S-au apucat de strâns semnături şi de alţi locatari ai blocului, apoi au făcut o cerere la primărie, prin care au solicitat să se lase cel puţin un metru de spaţiu verde lângă aleea de lângă bloc. Dorinţa le va fi respectată, numai că este posibil ca aceasta să fie şi o cauză a faptului că se întârzie cu finalizarea lucrărilor. După ce s-a scos o parte din pământul din zonă şi nivelul terenului a scăzut cu câţiva centimetri, lucrările au fost sistate. Locuitorii din zonă, nemulţumiţi de faptul că nu mai aveau acces la garaje şi că zona arată mai rău decât înainte, nu au mai avut răbdare să se termine lucrările şi au adus singuri balast, pe care l-au împrăştiat în faţa garajelor, pentru a avea unde să îşi lase maşinile.
„A apărut o solicitare din partea locatarilor, care nu mai vor parcare până lângă bloc, ci vor să lăsăm câţiva metri de spaţiu verde. Am spus să ţinem cont de solicitările cetăţenilor de acolo. Nouă ne vine mai uşor, pentru că asfaltăm mai puţin şi cheltuim mai puţini bani. Până la urmă, nu e rău, pentru că descărcarea apei de la pluviale poate fi preluată şi de pământ”, a spus primarul municipiului Roman, Laurenţiu Leoreanu.
Primăria dă asigurări că lucrările pe strada Victor Hugo vor continua săptămâna viitoare.
„Obiectivul din zona străzii Victor Hugo, blocul 5, este cuprins în programul municipalităţii din acest an pentru realizarea de parcări şi alei, lucrările urmând a se desfăşura, după 15 iunie, de către firmele câştigătoare ale licitaţiei pentru acest program. Licitaţia organizată pentru executarea parcărilor şi aleilor prevăzute în programul administraţiei locale (pentru 2015-2016) a fost câştigată de asocierea dintre firmele Robu Construct SRL şi Darcons SRL, valoarea totala a lucrărilor fiind de aproximativ două milioane de lei. După încheierea lucrărilor la obiectivul amintit, acestea vor continua la Aleea Trandafirilor”, a declarat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol