Cei care au de gând să pună pentru prima dată mâna pe volan şi piciorul pe pedală trebuie să ştie că toamna şi primăvara sunt anotimpurile indicate pentru a începe cursurile pentru şcoala de şoferi.
Puţini dintre noi s-au gândit că toamna este perioada propice pentru a începe cursurile la şcoala de şoferi.
„Cea mai bună perioadă pentru ca oamenii să se înscrie la şcoala de şoferi este luna octombrie. Această lună este, după cum ştim, o lună ploioasă. Urmează luna noiembrie, în care, de multe ori, ninge. Aşadar, cursantul are şansa să încerce mai multe tipuri de carosabil, reuşind, astfel, să fie pregătit pentru orice provocări din perioada în care va fi şofer”, a declarat Florin Bozomală, instructor auto în cadrul Școalii de Șoferi „Turbo Drive Roman”.
Și primăvara este o perioadă bună pentru a urma cursurile pentru şcoala de şoferi, pentru că, la fel ca toamna, există mai multe tipuri de carosabil, în funcţie de fenomenele meteo. Cu toate acestea, cei mai mulţi cursanţi la şcoala de şoferi se înregistrează în perioada de vară, pentru că este perioada în care oamenii au mai mult timp liber, în special elevii şi studenţii, care sunt în vacanţă.
Obţinerea permisului de conducere este, pentru mulţi, o realizare de o importanţă deosebită, dar şi un prilej de a găsi mai uşor un loc de muncă, mai ales dacă postul este condiționat de munca de teren.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol