Roman, Neamț
Căutare site

„O şansă pentru reuşită”, la Colegiul Tehnic „Danubiana”

„O şansă pentru reuşită”, la Colegiul Tehnic „Danubiana”

 

 

Din luna noiembrie 2018, la nivelul Colegiului Tehnic „Danubiana” din Roman a început implementarea proiectului pentru învăţământul secundar (ROSE) – „O şansă pentru reuşită”. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității serviciilor educaționale furnizate de şcoală pentru stimularea interesului acordat educaţiei, în vederea reducerii abandonului şcolar şi a creşterii ratei de absolvire a studiilor liceale pentru elevii proveniţi din medii dezavantajate.

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat de un număr de 240 elevi de la toate nivelurile liceale, cu risc de părăsire timpurie a şcolii, părinţi şi tutori ai acestora, precum şi personalul implicat în dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de abandon şcolar.

Proiectul deschide Colegiului Tehnic „Danubiana” oportunităţi pentru desfăşurarea unor activităţi variate şi flexibile, care motivează elevii din grupul țintă, în sensul educaţiei şi al învăţării. Prin depăşirea lipsei de interes faţă de metodele tradiţionale de educaţie şi de instruire, proiectul va spori participarea şi menţinerea în învăţământul liceal a unui număr mai mare de elevi cu scopul terminării studiilor liceale şi a integrării lor pe piața muncii.

Pe o perioadă de patru ani şcolari, se vor desfăşura activităţi pedagogice şi de sprijin: „Paşi siguri spre reuşită”, „Poţi fi şi altfel!”, „Călătorie spre succes”, „Cariera mea, viitorul meu! ” şi activităţi extraşcolare: „Clubul de lectură”, „Pe urmele personalităţilor române”, „Poveşti de succes”, „Să fim o echipă!”, „Portofoliul meu virtual”, „Student pentru o zi”, „Mai motivat pentru reuşită!”, „Târgul ofertelor universitare”, „Târgul carierelor”.

În vederea creşterii ratei de absolvire şi de participare la examenul de Bacalaureat, au fost demarate activităţile remediale pentru recuperarea lacunelor în învăţare cu care vin elevii din învăţământul gimnazial, precum şi activităţile cu caracter motivaţional de creştere a gradului de conştientizare a beneficiilor aduse de o educaţie corespunzătoare şi care stimulează interesul elevilor pentru continuarea şi finalizarea studiilor, în vederea includerii acestora pe piaţa muncii, la finalul studiilor. De asemenea, în cadrul proiectului sunt implementate activităţi de consiliere şi orientare pentru dezvoltarea societăţii bazate pe cunoaştere şi derularea unor activităţi de informare privind caracteristicile pieţei forţei de muncă din zonă şi oportunităţile reale de angajare.

Orele se desfăşoară după un program întocmit pe discipline, în nouă săli de clasă, fiecare sală fiind dotată cu videoproiector, calculator, imprimantă şi acces la internet. Elevii claselor a XII-a beneficiază de masă caldă la cantina școlii, iar ceilalţi elevi de câte o gustare înaintea începerii activităţilor de pregătire remedială.

„Oportune şi eficiente vor fi excursiile tematice ce vor motiva elevii din grupul ţintă, în sensul educaţiei şi al învăţării, prin familiarizarea cu mediul universitar, precum şi iniţierea unor întâlniri cu studenţi, profesori universitari şi agenţi economici, astfel încât elevii să beneficieze de modele adecvate pentru alegerea unei cariere. Ne bazăm pe sprijinul familiilor elevilor din grupul ţintă pentru ca proiectul «O şansă pentru reuşită» să fie implementat cu succes, pentru realizarea obiectivelor propuse”, au precizat reprezentanții echipei de proiect din cadrul Colegiului Tehnic „Danubiana” din Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.