La Primăria Roman a fost amenajată o expoziţie dedicată portului şi tradiţiilor populare româneşti. Obiectele prezentate provin din colecţia particulară a lui Iustin Lehonschi, elev la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”.
Holul de la intrarea în Primăria Roman găzduieşte, timp de o lună, o expoziţie inedită: costume populare şi obiecte tradiţionale din „Lada de zestre” a poporului român. Exponatele fac parte dintr-o colecţie particulară aparţinând tânărului Iustin Lehonschi, elev la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec”. Expoziţia care are drept temă tradiţiile şi portul popular românesc a fost deschisă la 1 Decembrie, de Ziua Naţională, la invitaţia administraţiei locale. „Consider această expoziţie ca pe o pagină din istoria poporului român. Am prezentat aici nouă costume populare originale, care reprezintă doar o parte din colecţia mea de obiecte care alcătuiesc «Lada de zestre»”, a spus Iustin Lehonschi.
„Lada de zestre” s-a născut cu doi ani în urmă, din pasiunea tânărului pentru istorie şi pentru tradiţiile populare. Conţine, astăzi, costume populare, un război de ţesut, unelte şi obiecte de uz casnic, monede, icoane, lămpi de gaz, cizme militare şi multe alte obiecte pe care mulţi dintre romaşcanii mai tineri nu au avut, poate, niciodată prilejul de a le vedea. Toate obiectele au fost adunate de Iustin din casele bătrânilor din satul său natal, Miron Costin. Unele le-a primit cadou, mulţi dintre proprietari considerându-le netrebuincioase, pentru altele a plătit. Odată adunate, sutele de obiecte au fost, apoi, studiate şi sistematizate cu ajutorul tatălui său. Într-un spaţiu al familiei, Iustin şi-a amenajat propriul muzeu al tradiţiilor populare, colecţia sa fiind, de la an la an, tot mai valoroasă.
Câteva dintre obiectele colecţiei au fost prezentate şi la simpozionul dedicat Zilei Naţionale, organizat la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol