O nouă ediție a Cupei Mărțișor la oină

Home

O nouă ediție a Cupei Mărțișor la oină

 

 

Duminică, 4 martie, în sala de sport a Școlii „Vasile Alecsandri” din Roman a avut loc ediția a cincea a „Cupei Mărțișor” la oină – fete, organizată de Clubul Sportiv Biruința Gherăești.

La această competiție de promovare a sportului național, oina, în rândul tinerelor fete au participat patru echipe. Jocurile au fost aprig disputate, jucătoarele celor patru echipe demonstrând prin joc că stăpânesc regulile oinei.

Arbitrajul competiției a fost asigurat de tinerii arbitri Emanuel Omușoru și Marius Lungu. Îmbucurător este faptul că, în premieră, tinerele fete din Roman și Bălușești au jucat prima dată jocul de oină, numărul școlilor din zona Roman care practică sportul național mărindu-se la șase.

Clasamentul final a fost următorul: 1. Școala Gherăești, 2. Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Roman, 3. Școala Bălușești și LPS Roman.

Antrenorul Ioan Chifan a oferit echipelor participante mingi și bastoane de oină, iar din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Neamț au fost oferite cupe și medalii. Cea mai eficace jucătoare a fost desemnată Ionela Blaj, de la CS Biruința Gherăești.

„Mulțumim conducerii Școlii «Vasile Alecsandri» din Roman pentru condițiile oferite în organizarea acestei  competiții, sperând ca ediția 2019 a acestei frumoase competiții să se desfășoare la Gherăești, unde Primăria Gherăești speră să inaugureze noua sală de sport”, a afirmat profesorul antrenor Mihai Blaj.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0