Noua construcţie va fi realizată dacă spitalul va reuşi să atragă fonduri europene.
Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman doreşte să atragă fonduri europene pentru a construi un nou corp de clădire. Ar fi vorba de o clădire cu parter şi un etaj, amplasată în simetrie cu Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) şi care să cuprindă tot ce înseamnă radiologie şi imagistică medicală.
„Ideea fost creionată, am avut câteva discuţii cu persoane din Primărie. Este vorba de un proiect de reabilitare şi extindere a ambulatoriului de specialitate integrat, cu crearea unui bloc radiologic imagistic şi de investigaţii într-o construcţie nouă, într-un spaţiu exact simetric cu CPU. Intenţionăm să facem o construcţie de parter plus etaj, în care să mutăm întreaga secţie de radiologie şi, tot în cadrul proiectului, să fie dotate şi radiologia, dar şi ambulatoriul de specialitate”, a explicat Leonard Achiriloaie, directorul economic al Spitalului Roman.
Acesta a adăugat că proiectul ar veni şi în sprijinul unor circuite din spital.
„Acum, parterul se termină cu radiologia. Dacă proiectul va fi realizat, pacientul va putea intra printr-o parte, în ambulatoriu, şi să iasă pe altă parte; radiologia ar fi în mijloc şi ar putea fi accesată atât de ce care vin în ambulatoriu, cât şi cei din Centrul de Primiri Urgenţe, dar şi de cei de pe secţiile spitalului. Am avut o discuţie cu doamna arhitect şef al oraşului Ana-Maria Alexe şi cu domnul viceprimar Lucian Micu şi le-am prezentat ceea ce am gândit, pentru a ne spune dacă din punct de vedere urbanistic se pretează o astfel de dezvoltare în zona respectivă”, a mai spus Leonard Achiriloaie.
Conducerea Spitalului urmează să contacteze un expert în contrucţii medicale, care poate dimensiona un astfel de spaţiu, după care va fi făcută o estimare. Reprezentanţii Spitalului Roman vor primi sprijin, pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, şi de la Unitatea de Implementare Proiecte din cadrul Primăriei Roman. Proiectul pentru noua construcţie ar urma să fie gata până în luna iunie.









Domnilor,noi cetateni ai orasului Roman dorim fapte nu doar planuri,proiecte si promisiuni. De astea tot aud in ultimii 15-20 de ani.