HomeEconomie

O afacere de milioane, reper al Romanului, a ajuns la faliment

Firma Parc SA a intrat în procedură de faliment, la solicitarea creditorilor. Societatea aparţine omului de afaceri Mihai Cojocariu. În urmă cu trei ani, firma avea profit şi cifră de afaceri de peste un milion de lei.

 

Firma Parc SA, care aparţine omului de afaceri romaşcan Mihai Cojocariu, a intrat în procedură de faliment, la cererea debitorilor şi prin hotărârea instanţei. Falimentul, care este parte a procedurii insolvenţei, se aplică atunci când nu se aprobă reorganizarea societăţii sau, după caz, deşi se aprobă o reorganizare, aceasta eşuează. Falimentul înseamnă lichidarea averii debitorului pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Parc SA se identifică, pentru romaşcani, cu restaurantul din Parcul Municipal. La începutul anilor 2000, Mihai Cojocariu primea în concesiune terenul din mijlocul Parcului Municipal pentru a construi restaurantul. Concesiunea era valabilă pentru 25 de ani, cu condiţia ca lacul de agrement să fie întreţinut de omul de afaceri. În 2009, Primăria a revizuit contractul de concesiune şi a luat în administrare lacul, pe care l-a modernizat cu 600.000 de lei din bugetul local. De altfel, întreg parcul a fost modernizat, iar primarul Leoreanu a făcut lobby pe lângă preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean Neamţ pentru terminarea, cât mai repede, a clădirii în care funcţionează acum Muzeul de Știinţe ale Naturii.

Tot în 2009, în luna octombrie, SC Marcel SRL cere în instanţă deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Parc SA. Instanţa admite cererea şi propune o perioadă de reorganizare

parc 01În 2010, Mihai Cojocariu oferea romaşcanilor, lângă restaurantul din Parc, primul şi singurul patinoar din oraş. În restaurant funcţiona, la etaj, sala amfiteatru, închiriată adesea pentru evenimente speciale, dar plină şi atunci când erau meciuri importante, datorită ecranului de mari dimensiuni. De asemenea, restaurantul (cu sală amfiteatru şi cramă) era locul în care se ţineau multe din evenimentele sponsorizate de Primăria Roman, Mihai Cojocariu fiind membru al PDL şi consilier judeţean.

Anul 2011 a fost ultimul an cu profit pentru SC Parc SA. Atunci, firma a avut o cifră de afaceri de 1.400.000 de lei şi un profit de 138.884 lei.

În 2012, societatea a înregistrat, la o cifră de afaceri de 1.100.000 lei, o pierdere de 126.813 lei.

În noiembrie 2013, instanţa admite cererea BRD de deschidere a procedurii de faliment pentru Parc SA. „În temeiul articoluli 107, litera C din Legea privind procedura insolvenţei, dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC Parc SA (…). Desemnează lichidator provizoriu pe CII Florea Maria Daniela, cu un comision de 7%, din actele şi operaţiunile de lichidare. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune predarea către lichidator, în termen de zece zile de la pronunţarea prezentei, a tabelului definitiv al creanţelor şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă”. Soluţia a fost atacată cu recurs, dar fără succes.

În luna decembrie 2013, la restaurantul din Parc au descins procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ. Percheziţiile au durat câteva ore, iar anchetatorii au ridicat, din locaţiile verificate, saci cu documente, zeci de bidoane de cinci litri din plastic, pline cu lichid incolor sau de culoare gălbuie, dar şi alte produse. Atunci, omul de afaceri a confirmat că reprezentanţii DIICOT au confiscat câteva baxuri de vin şi trei sticle de pălincă din biroul său.

Miercuri, 13 august 2014, Tribunalul Neamţ a decis valorificarea bunurilor care aparţin Parc SA. Cu toate acestea, contactat telefonic, Mihai Cojocariu a spus că planul de reorganizare al firmei merge înainte, termenul de miercuri făcând parte din acest plan.

Comentarii

WORDPRESS: 5
  • ionutz 10 ani ago

    la serviciile proaste practicate si preturile mari ,inca au supravietuit,poate va prelua cineva care nu are ca scop imbogatirea rapida sa se poata bea o bere de oricine nu numai de ,,elite,, cum se laudau barmanii.

  • anna 10 ani ago

    @ionutz ce elite, la cum arata kitchul asta de „restaurant” :))))))))))Jale

  • Mosu Lica 10 ani ago

    Ioane, o bere la Parc e tot 4 lei – ca oriunde, si-i o linisteeee, daca nu-s ceva ,,ciori” prin zona !

    • setila 10 ani ago

      Nene Lica tu sigur esti ruda cu patronul , ai mari reduceri ,ori n-ai mai fost acolo de la deschidere , sau mai este o varianta , ai o fata de milog

  • Costica 10 ani ago

    Ce semeni aia culegi dle Cojocariu!!!