HomeSocialSanatate

Nou-născuţi amenințați de hepatită

Vaccinul antihepatic B, care se administrează în prima zi de naștere, lipsește din matermități de trei săptămâni.

Vaccinul antihepatic B lipseşte cu desăvârşire din maternităţile spitalelor din judeţ. Și asta pentru că Ministerul Sănătăţii nu a organizat o nouă licitaţie pentru achiziţionarea acestui vaccin. Această situaţie se înregistrează de aproximativ trei săptămâni şi se speră ca noua criză de vaccin pentru nou-născuţi să se rezolve la sfârşitul lunii septembrie. Anul acesta, maternităţile din spitale s-au mai confruntat cu o lipsă a unui alt vaccin pentru nou-născuţi, şi anume cel împotriva tuberculozei. „De aproximativ trei săptămâni, vaccinul antihepatic B lipseşte din maternităţi, ca, de altfel, în toată ţara. Am înţeles că această situaţie va fi rezolvată la sfârşitul lunii septembrie. Vaccinul anti hepatită B se efectuează în prima zi de naştere. Pe termen mediu şi lung, nou-născuţii nu sunt în pericol, pentru că hepatita B se transmite fie prin sânge, de la mamă la făt, fie prin relaţii sexuale. Din păcate, în astfel de cazuri, când lipseşte vaccinul, este greu ca, ulterior, să recuperezi vaccinarea acestor copii”, a declarat medicul epidemiolog Roxana Pipirigeanu, şeful Serviciului Epidemiologic din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • prostul satului 12 ani ago

    Deci ceva nu se leaga aici: „Pe termen mediu şi lung, nou-născuţii nu sunt în pericol, pentru că hepatita B se transmite fie prin sânge, de la mamă la făt, fie prin relaţii sexuale. „

    Din propozitia asta reiese ca vaccinul nu ar fi necesar la nastare deoarece pe termen mediu si lung ei nu sunt in pericol. Ori este o greseala de redactare ori doamnei doctor i-a scapat porumbelul si recunoaste ca vaccinurile se fac doar ca sa fie facute