Roman, Neamț
Căutare site

Notarii, printre cei mai bogaţi nemţeni

Un singur cabinet notarial a raportat la Finanțe venituri de aproape 800.000 de lei. La polul opus se află cadrele didactice care oferă meditaţii.

Pe parcursul anului trecut, 11.172 de nemţeni au depus la Administraţia Finanţelor Publice Neamţ Declaraţia 200, declaraţie aferentă veniturilor realizate de contribuabili în anul 2012. Din cele peste 11.000 de formulare depuse la Administraţia Financiară, 250 au fost depuse de avocaţi, 32 de mediatori, 37 de notari şi 29 de declaraţii au fost depuse de meditatori, persoane care au oferit meditaţii contra cost.

În ceea ce priveşte veniturile realizate, cei mai bogaţi sunt notarii. Cel mai mic venit declarat de un notar care-şi desfăşoară activitatea în judeţul Neamţ a fost de 32.350 de lei, iar cel mai mare venit declarat este de 787.371 lei. În clasamentul veniturilor urmează avocaţii. Cel mai mic venit declarat de un avocat este de 200 de lei, iar cel mai mare venit se ridică la 480.412 lei. La mare distanţă se află veniturile realizate de mediatori. Dacă cel mai mic venit al unui mediator a fost, în 2012, de 300 de lei, cel mai mare venit s-a ridicat la 18.166 de lei. În schimb, din meditaţii nu prea se fac bani, pe declaraţiile fiscale depuse fiind întregistrate venituri cuprinse între 460 şi 4.500 de lei.

Declaraţia se depune de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi în natură din România, provenind din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise sau operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.