Oameni de toate vârstele sunt aşteptaţi să participe la experimente şi demonstraţii inedite.
Ultima vineri a lunii septembrie este dedicată ştiinţei. Cei pasionaţi de acest domeniu vor avea ocazia de a descoperi ce se ascunde în spatele experimentelor inedite. Noaptea Cercetătorilor propune participanţilor această călătorie în lumea fascinantă a ştiinţei. Este o manifestare ce se organizează în fiecare an începând cu anul 2005, în toată Europa, la finalul lunii septembrie, un eveniment de descoperire a ştiinţei prin învăţare distractivă, care are loc, în zilele de 25 şi 26 septembrie, în 15 oraşe din România, printre care şi Piatra Neamţ (26 septembrie).
Sâmbătă, la Curtea Domnească din Piatra Neamţ, de la ora 17.00, cercetători, ingineri, exploratori şi inventatori îşi vor da întâlnire pentru a lua parte la experimente inedite, conferinţe interesante şi concursuri cu premii atrăgătoare.
Cei care vor alege să-şi petreacă după-amiaza zilei de 26 septembrie la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ vor asista la experienţe inedite de chimie, la prezentarea staţiei meteo recent achiziţionate de liceu şi vor face observaţii astronomice cu ajutorul telescopului.
Tot sâmbătă, Şcoala „Nicu Albu” din Piatra Neamţ va găzdui activităţi prin care vizitatorii vor participa la experimente interactive şi vor participa la ateliere de pictură („Invitaţie în lumea culorilor”) şi de îndemânare („Creaţie, imaginaţie şi artă”).
Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ organizează pentru elevii claselor VI-X două concursuri: Egg Landing şi de construire şi lansare de avioane de hârtie. Ingineria şi ştiinţele exacte îşi vor da mâna şi la Colegiul Tehnic de Transporturi din Piatra Neamţ, unde participanţii vor asista la diverse experimente din sfera profilurilor liceului.
Comentarii