Nicolae Ștențel, un actor romașcan fără vârstă

Nicolae Ștențel face parte din trupa de actori amatori care activează în Roman. El a jucat în zece piese de teatru și i-a cunoscut pe cei mai mari actori români.

Romașcanul Nicolae Ștențel, în vârstă de 63 de ani, nu poate trăi fără teatru.

„Am avut talent de mic copil, dar nu a avut cine să mă ajute să-l cultiv”, a spus actorul Nicolae Ștențel. A descoperit teatrul în primele clase primare pe care le-a frecventat în localitatea natală, Horia.

„Învățătoarea ne aducea deseori la Roman. Formam o brigadă artistică și mergeam la Poștă, unde exista o stație de radioficare care, timp de două ore pe zi, difuza știri și emisiuni din Roman. Eram considerat un bun narator. Mi-amintesc că, în timpul unei tabere la Ghimeș-Palanca, am ținut zilnic un jurnal despre momentele petrecute acolo”, își amintește Nicolae Ștențel.

După câțiva ani, tânărul Nicolae Ștențel a plecat la Iași, să-și facă un rost în viață. A făcut cursuri de automatică și s-a angajat la Combinatul de Fibre Sintetice din Iași. În tot acest timp, gândul i-a fost numai la teatru.

„Am văzut toate stagiunile de operă și de teatru. Eram absorbit de tot ce se întâmpla pe scenă, de jocul scenic al actorilor, de costume”, explică actorul romașcan.

Nicolae Ștențel s-a întors la Roman, pentru a lucra la Fabrica de Fire și Fibre Poliamidice din oraș.

„Încă din primele zile, mi-am propus să adun în jurul meu oameni care să se implice în viața culturală a orașului. Casa de Cultură era locul unde făceam repetițiile. Acolo l-am cunoscut pe Radu Vatavu, metodist, cel care a pus pe picioare Teatrul Municipal”, spune actorul.

Pasiunea pentru teatru îl ține în priză

Întâlnirea dintre cei doi avea să fie pentru Nicolae Ștențel începutul unei cariere în teatrul de amatori. Rolul principal în piesa de debut actoricesc – „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu, avea să-i aducă cea mai mare bucurie a vieții.

„La acel moment, nu eram căsătorit. Probabil că aveam mai puține griji pe cap și asta m-a făcut să nu am emoții”, explică actorul.

De-a lungul timpului, Nicolae Ștențel a adunat zece roluri, jocul scenic oferindu-i multă plăcere. Suferințele fizice ale părinților l-au ținut câțiva ani departe de scenă.

„După Revoluție, nu mai exista plăcerea de a mai face cultură. După o pauză de câțiva ani, am fost chemat la Cercul Militar, unde am început o colaborare cu regizorul Gheorghe Colescu”, spune actorul.

Cea mai dificilă apariție pe scenă a fost cea din spectacolul „Muza de la Burdujeni”, de Costache Negruzzi.

„Aveam de interpretat patru personaje, care se succedau pe scenă la intervale scurte de timp, cu altă costumație și cu alt machiaj. Eram pe scenă, transpirat după acest du-te-vino și, ca la un semn, mi-a căzut barba. Pentru că piesa era o farsă, iar eu trebuia să păcălesc o cucoană, incidentul s-a potrivit foarte bine cu replica: «Na, că acum m-a prins!», încât spectatorii nu și-au dat seama că ceea ce mi se întâmplă nu are nicio legătură cu piesa”, a explicat Nicolae Ștențel.

Rolurile primite, premiile obținute alături de trupa „Vasile Alecsandri” a Cercului Militar, dar, mai ales, întâlnirile cu mari nume ale scenei românești i-au rămas vii în minte.

„A fost o mare onoare să stau pe scena Casei de Cultură alături de marii actori și scriitori români- Dem Rădulescu, Amza Pellea, Dumitru Solomon, Valentin Silvestru, Constantin Dinischiotu, Draga Olteanu Matei- sau să fiu invitat cu trupa de teatru la Studioul «Casandra» din București pentru a susține un spectacol”, a spus actorul.

Nicolae Ștențel este un om împlinit. Băiatul său, Rudolf Adrian, este student în anul II la inginerie de sunet la School of Audio Engineering-București și lucrează, în paralel, la Radio 21.

„Când era mic, îl luam cu mine la repetiții, dar s-a dovedit a fi mai atras de latura tehnică. Este foarte important că și-a găsit drumul, pentru că atunci când lucrezi din plăcere apar și rezultatele”, a spus Nicolae Ștențel.

[sam id=”3″ codes=”true”]