Roman, Neamț
Căutare site

Nicio şansă pentru prelevarea de organe la Roman

Spitalul Municipal de Urgenţă Roman nu are aparatura necesară pentru a declara moartea cerebrală şi pentru prelevarea de organe.

Spitalul Municipial de Urgenţă Roman nu deţine, deocamdată, aparatura necesară pentru a efectua prelevare de organe. Este necesară o aparatură medicală care să determine exact momentul intervenirii morţii cerebrale a pacientului. Dacă aparţinătorii unui pacient doresc ca organele acestuia să fie donate, trebuie să îşi exprime această intenţie încă din momenul în care pacientul se află în comă, pentru ca el să fie transferat de urgenţă către un alt centru medical în care să poată fi declarată moartea cerebrală, până la sosirea unei echipe specializate care să poată preleva acele organe.

„La Roman nu se prelevează organe, deşi, poate, ar fi persoane care şi-ar dori acest lucru, mai ales în cazul acelor tineri care sunt victimele unui accident de ciculaţie. În primul rând, ar trebui să fie foarte bine documentată moartea cerebrală. Asta presupune un specialist şi o dotare medicală adecvată, care să ateste clar că acea persoană se află în moarte cerebrală – căci, altfel, nimeni nu îşi asumă o asemenea responsabilitate -, iar noi nu avem aşa ceva. Sunt nişte criterii clare pentru a declara moartea cerebrală, nu doar o electrocardiogramă cu linie izoelectrică, aşa cum avem noi. La Roman se ţin persoanele în comă, pe ventilator, până cedează organismul de tot. Dacă familia şi-ar exprima clar opţiunea ca persoanei în cauză să i se preleve organele, atunci aceasta poate fi transferată de la Spitalul Roman cu ajutorul unei ambulanţe SMURD, dotată cu ventilator, către un alt spital care să poată declara, mai întâi, moartea cerebrală şi, apoi, să se efectueze procedura de prelevare. Dar este un proces foarte complicat şi până acum, noi nu am avut astfel de cazuri”, a precizat medicul Cătălina Pălăncianu, directorul general al Spitalului Roman.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.