Nereguli la vânzarea produselor lactate, descoperite de Protecția Consumatorilor

HomeEconomie

Nereguli la vânzarea produselor lactate, descoperite de Protecția Consumatorilor

 

 

În perioada 27 mai – 7 iunie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acțiuni de control, la nivelul întregii țări, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, laptelui conservat, parțial sau integral deshidratat, laptelui pentru cafea, informează ANPC.

La nivel național, au fost controlaţi 771 operatori economici, constatându-se abateri la 454 (58,9 %). A fost verificată o cantitate de 64,5 tone lapte de consum şi produse lactate, din care circa 8,2 tone produse (12,7%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare. Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse: oprirea temporară de la comercializare a cca 3,6 tone lapte de consum şi produse lactate în valoare de 32.900 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate; oprirea definitivă şi scoaterea din circuitul consumului uman a circa 913 kilograme produse, în valoare de 11.744 de lei, care erau improprii consumului uman; aplicarea de 638 de sancţiuni contravenţionale, constând în 320 avertismente şi 318 amenzi contravenţionale, însumând 1.460.600 de lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

La operatori economici din județul Neamț, neregulile descoperite de comisarii pentru Protecția Consumatorilor s-au referit la: comercializarea laptelui de consum şi produselor lactate în afara datei durabilităţii minimale, respectiv a datei limită de consum stabilite de producători, lipsa totală sau parţială a elementelor de caracterizare-identificare (tipul sau denumirea produsului, zona de proveniență, date despre producător, elemente de identificare nelizibile etc.), lipsa înscrierii sau înscrierea incompletă a declarației nutriţionale, lipsa înscrierii substanțelor cu efecte alergene și expunerea înlocuitorilor de produse lactate (cu grăsimi vegetale în conţinut) în acelaşi spaţiu cu produsele lactate.

Sfaturile ANPC

La achiziția laptelui și a produselor din lapte, ANPC face următoarele recomandări:

– acordați o atenţie deosebită când cumpărați lapte și produse din lapte asupra modului de prezentare a ambalajului; în cazul în care ambalajul este bombat, înseamnă că a început procesul de fermentare şi produsul nu mai este propriu consumului uman;

– acordați atenţie deosebită condițiilor de depozitare, atât în magazinul de desfacere, cât și la domiciliu; verificaţi dacă laptele şi produsele lactate sunt păstrate la temperatura indicată de producător; refuzaţi să achiziţionaţi produse care au fost expuse la comercializare la alte temperaturi decât cele indicate de producător;

– solicitați vânzătorului, în cazul în care magazinul nu are asigurat sistemul de autoservire, să vă arate eticheta produsului pentru a analiza compoziţia şi, mai ales, încadrarea în data durabilităţii minimale;

– refuzaţi produsele pentru care aveţi îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare;

– când doriţi să cumpărați lapte şi produse din lapte, solicitaţi informaţii suplimentare vânzătorilor cu privire la natura produselor pe care doriţi să le cumpăraţi, întrucât există cazuri în care comercianţii expun la vânzare, în acelaşi spaţiu, înlocuitori de produse lactate alături de produse lactate; în condiţiile în care modul de prezentare (formă de calup, dimensiuni, aspect, culoare) şi chiar de etichetare sunt asemănătoare, diferenţierea este îngreunată, motiv pentru care este absolut necesar să solicitaţi informaţii suplimentare din partea personalului cu atribuţii de vânzare din cadrul magazinelor. ANPC precizează că, în înlocuitorii de produse lactate, grăsimile lactate au fost înlocuite parţial sau total cu grăsimi de altă origine decât cea lactată;

– refuzați produsele care prezintă data durabilității minimale/data limită de consum modificată sau depăşită;

– la cumpărarea produselor alimentare şi, implicit, a laptelui și produselor din lapte, solicitați şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba, în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs;

– nu cumpăraţi lapte şi produse din lapte din locuri neautorizate; comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionați un produs neconform sau, chiar, nesigur, care poate să vă afecteze sănătatea.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0