Prima paginăSocialEducatie

Muşatinii sunt voluntarii anului în județul Neamț

Dimensiune text

musatini 02Vineri, 4 decembrie, la Mall Forum Center Piatra Neamţ a avut loc festivitatea de premiere a celor mai activi voluntari din judeţul Neamţ. Acţiunea, organizată cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului, al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, al Asociaţiei de Sprijin Comunitar Piatra Neamţ, al Consiliului Local al Tinerilor Piatra Neamţ şi al Centrului de Voluntariat Neamţ, şi-a propus să reunească voluntarii care s-au făcut remarcaţi prin acţiunile lor voluntare în anul în curs.

Romanul a fost reprezentat de către Asociaţia Muşatinii, cu o echipă formată din Oana Istrate (clasa a XII-a A, Colegiul Naţional „Roman-Vodă”), Ioana Zaharia (clasa a XII-a F, CNRV) şi Andreea Adăscăliţei (clasa a XII-a F, CNRV), coordonată de către profesorul Ovidiu Albert, preşedintele Asociaţiei Muşatinii Roman.

„Activitatea desfăşurată la Piatra Neamţ mi-a întărit gândul că voluntariatul se desfăşoară dincolo de un program fix. Deprindem un spirit de voluntar, ne schimbăm şi evoluăm cu sprijinul celor din jur. Mă bucur că există organizaţii care sprijină voluntariatul şi persoane care cred în el. Începutul voluntariatului e în şcoală, dar acesta se cultiva întreaga viaţă”, a afirmat una dintre laureatele galei, Ioana Zaharia.

„Premiile sunt onorante pentru noi toţi, pentru comunitatea romanvodistă şi pentru oraşul Roman. M-am bucurat atât pentru voluntarele noastre experimentate, cât şi pentru toţi ceilalţi adolescenţi prezenţi la gală, care au avut prilejul să-şi prezinte activităţile lor voluntare. Premiantele de astăzi au fost atrase de ideea de voluntariat încă din primele zile de liceu şi, iată, îşi finalizează studiile nu numai cu note foarte bune la examenele de maturitate, ci şi cu premii într-un domeniu atât de generos cum este cel al voluntariatului. Doresc să le mulţumesc pentru constanţa demonstrată în activităţile lor săptămânale cu copiii din centrele de zi sau cu prichindeii din Colegiul Naţional «Roman-Vodă» şi le doresc să poarte spiritul «muşatin» în inima lor pentru tot restul vieţii. Și, pentru că ne aflăm la un moment festiv – Ziua internaţională a voluntariatului -, le doresc toate cele bune spiritelor voluntare din Roman şi nu numai!”, a afirmat profesorul Ovidiu Albert.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0